Presedintele CCA, Vasile Avram, a vorbit despre comportamentul arbitrilor din Liga 1 şi din prima etapă a campionatului, care a debutat vineri, cu partida dintre Rapid şi Vaslui (3-0).
"Orice fluieră arbitrul este contestat, chiar dacă arbitrul trebuie să ia măsuri. Toată lumea se întreabă de ce se întîmplă asta. Majoritatea jucătorilor români îşi scot tricourile din şort, fără să înţeleg de ce. În prima etapă am văzut că arbitri au aplicat regulile aşa cum i-am învăţat, ceea ce este îmbucurător. În primul rînd, trebuie să se ia măsuri mai drastice pentru sancţiuni, pentru că jucătorii şi antrenorii nu sînt speriaţi de aceste avertismente.
Haţegan, Istrate Dragoş (al patrulea oficial de la meciul Rapidului) şi al patrulea oficial de la Chiajna nu au primit note de trecere. Nu este normal.
Per total, pentru prima etapă avem o notă de bine spre foarte bine. Singura excepţie o reprezintă Ovidiu Haţegan, cu care am discutat şi cred că a înţeles unde a greşit. Am fost supervizor la meciul dintre Petrolul şi Oţelul şi am fost mulţumit că arbitri au înţeles ce am discutat cu ei înainte de încerea campionatului. După prima etapă, m-au sunat doi finanţatori să mă certe. Unul dintre ei a fost conducătorul echipei din Vaslui. Primarul oraşului Piatra-Neamţ, Gheorghe Ştefan, a acuzat că a fost un jaf la drumul mare, dar am încercat să ţin discuţia la un nivel civilizat.
Regret că nu se mai dispută România - Argentina. Ar fi fost un spectacol enorm şi s-ar fi inaugurat probabil, unul dintre cele mai frumoase stadioane din Europa.
Observatorii s-au întrebat de ce arbitri de rezervă nu iau măsuri imediate cînd antrenorii depăşesc limitele impuse. Al patrulea arbitru nu trebuie doar să indice schimbarea unui jucător, ci trebuie să-şi ajute colegii. Trebuie să schimbăm comportamentul acesta. Vrem ca fotbalul să progreseze? Atunci trebuie să ne respectăm recip