Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traficanţii care au îngropat un kilogram de haşiş în curte au fost trimişi în judecată

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Trei tineri au fost trimiși în judecată pentru trafic de droguri, după ce ofițerii de la Crimă organizată au descoperit asupra lor aproape un kilogram și jumătate de hașiș. Cea mai mare parte a drogurilor aduse din Spania a fost ascunsă de aceştia în pământ, în curtea locuinţei unuia dintre ei.

Instanța Tribunalului Hunedoara a decis ca doi dintre cei trei hunedoreni, Alexandru Căpăţână şi Florin Gheorghe Cociuba, arestați la începutul acestei luni, să rămână după gratii, în timp ce pentru al treilea, Mihai Broscoi, magistrații au dispus înlocuirea măsurii arestului preventiv cu cea a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu.

“Cei trei au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni legate de traficul de droguri, iar primul termen al procesului a fost stabilit în data de 5 septembrie”, a precizat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hundoara.

Hașiș îngropat în curte

Potrivit reprezentanților Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), hașișul adus din Spania la sfârșitul lunii iunie a fost descoperit în Geoagiu-Băi, unde domiciliază presupușii traficanți.Ele erau distribuite consumatorilor din județ, în discotecile și cluburile din zona Orăștiei și Hunedoarei.

DOSARUL KETAMINA Edilul oraşului Haţeg susţine că fiica lui a consumat ketamină, însă nu s-a drogat

Fiica primarului din Haţeg şi alte 28 de persoane au primit ordonanţe de reţinere pentru trafic şi consum de stupefiante

Cei 29 de membri ai grupului cercetat pentru trafic de stupefiante au primit mandate de arestare preventivă

Inițial, ofiţerii au preluat o cantitate de aproximativ 0,5 kilograme de haşiş, droguri ce aparţineau lui Florin Gheorghe Cociuba. Potrivit anchetatorilor, stupefiantele fuseseră bine ascunse într-o zonă cu vegetaţie deasă, aflată în apropiere de staţiunea Geoagiu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum 48 minute
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 29 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 8 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 8 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 10 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 9 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

Vremea

București
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

18°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

18°
sâm.

17°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°