Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Autorul jafului de 23.000 de euro din Târgovişte a fost prins

Publicat in Adevarul, marți 26 iulie 2011 ·

Căutat de aproape trei săptămâni pentru tâlhărie şi ultraj, bucureşteanul Marian Marius Dragne, de 33 de ani, a fost prins, marţi, în capitală. Este este acuzat că i-a furat geanta unei femei, în care se aflau 23.000 de euro, după care a rănit un poliţist, încercând să fugă.

El este prezentat Judecătoriei Municpiului Târgovişte pentru confirmarea mandatului de arestare preventivă, emis în data de 20 iulie 2011. Dacă se va confirma mandatul de arestare el va fi introdus în arestul poliţiei, acolo unde se află şi complicii săi. „Nu e treaba voastră ce am vrut eu să fac şi de ce am furat”, a declarat suspectul la Judecătoria Târgovişte.

Firul poveştii

Jaful a avut loc în plină stradă, miercuri, 5 iuliem după-amiază. Cu gândul că pot pune mâna uşor pe o sumă frumuşică, două persoane, soţ şi soţie, au pus la cale un plan diabolic. Au mers cu o bătrână de 73 de ani, din Târgovişte, la o bancă, pentru a scoate 910 milioane, bani cu care aecasta avea de gând să îşi cumpere un apartament în municipiul Târgovişte. Femeia i-a luat oameni de încredere. De altfel erau prieteni de familie. Când colo, cei doi plănuiseră să-i fure banii împreună cu o rudă. Cel puţin aşa susţine pagubita, care a trăit momente de spaimă.

Nuţu Săndica a scos banii de la o sucursală a BCR, fiind însoţită de cei doi prieteni de familie. După ce au scos banii, s-au dus la maşina acestora. La scurt timp, bărbatul a ieşit din maşină, spunând că trebuie să cumpere o piesă. La nici 10 minute, un alt bărbat necunoscut a apărut şi i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi bătrânei şi i-a furat geanta. “Mi-a zis să stau în maşină şi să fumez o ţigară până vine el. Mi-a zis să las şi geamurile deschise ca să avem aer. Eu am zis atunci «dacă vine cineva să ne prădeze?» După ce a plecat el, la nici zece minute, a venit cineva care mi-a dat cu spray în ochi, dar soţiei sale nu, că era şi e

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING O mașină a intrat într-o mulțime de oameni pe bulevardul Santa Monica din Los Angeles, peste 20 de persoane sunt rănite

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de persoane au fost rănite în Los Angeles după ce o mașină a intrat în mulțime pe Santa Monica Boulevard, unul dintre cele mai renumite bulevarde ale orașului, transmite Le Figaro. Urmărește

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 4 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 33 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Şeful armatei ucrainene declară că trupele sale sunt ferm pe poziţii în afara oraşului Pokrovsk

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şeful armatei ucrainene Oleksandr Sîrskîi a declarat vineri că forţele sale rămân ferme în apărarea Pokrovsk, oraş cheie pe frontul de est în războiul cu Rusia, intrat în al patrulea an, informează a

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum 21 minute
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 52 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°