Atîta vreme cît stă sus pe sobă, a te plînge de consecinţele căderii drobului de sare poate să pară un semn de prostie seacă. Este mesajul cel mai des invocat al poveştii noastre populare. Într-o altă lectură, morala pare să condamne nu atît inadecvarea judecăţii des-pre ceea ce ar putea sau nu constitui un pericol, ci pe aceea de a boci consecinţele potenţiale ale catastrofei în loc să faci ceva care să te pună la adăpost de acel pericol; pasivitate versus acţiune eficientă în faţa pericolului. O lectură mai puţin convenţională a poveştii ne relevă, însă, posibilitatea ca femeia care-şi plînge pruncul din copaie, înainte ca drobul să fi căzut de pe hornul sobei, să fie mult mai înţeleaptă decît cei din jurul ei pentru simplul motiv că insistă să vadă un pericol acolo unde abordările convenţionale îl consideră improbabil sau de-a dreptul inexistent. Evenimentele înalt improbabile, ne-au spus matematicienii, începînd cu Poincare, trebuie să se întîmple, totuşi; în ciuda faptului statistic care ne spune că lebedele sunt de regulă albe, din cînd în cînd dăm nas în nas cu una neagră!, revine cu mesajul, astăzi, Nasim Taleb! În plus, plînsul femeii este un puternic avertisment cu privire la ceea ce devine lumea cînd cea mai rea dintre posibilităţi, oricît de puţin probabilă, se transformă în realitate: un coşmar!

Este exact ceea ce s-a întîmplat în Norvegia zilele acestea şi se poate întîmpla oriunde în această lume, tot mai impregnată de violenţă şi tot mai însetată de vărsare abundentă de sînge.

Anders Behring Breivik este, fără doar şi poate, un om bolnav mintal. După toate datele reieşite din anatomia actului său, un caz de paranoia. În lipsa unei interacţiuni constante cu persoana în cauză şi a unui ochi clinic care să sesizeze semnele bolii, paranoicii pot "funcţiona" relativ normal, lungi perioade de timp, atît din punct de vedere intelectual cît şi soc