Incidentele de la Poliţia Deta (judeţul Timiş) reprezintă "cireaşa de pe tort", rezultatul lipsei reformei în Poliţie, în ultimii 20 de ani. O spune la RFI deputatul PDL, Sulfina Barbu. Ea are "convingerea" că astfel de situaţii puteau fi prevenite. Poliţiştii sunt acuzaţi că nu ar fi intervenit într-o altercaţie în care au fost implicaţii şi fiii primarului din localitate.
Sulfina Barbu vede în cazul de la Deta lipsa reformei din Poliţie. "Şeful Poliţiei din Deta este radiografia instituţiilor învechite şi nereformate de 20 de ani. Din păcate, este cireaşa de pe tort, care ne arată cât de necesară e reforma în Poliţia Română. Din păcate, cred că nu este un caz izolat, cred că există multe alte cazuri şi în special în mediul rural, ca şeful Poliţiei de la Deta, în care constatăm că Poliţia nu îşi face datoria", explică deputatul PDL.
Întrebată dacă astfel de situaţii puteau fi prevenite, Sulfina Barbu a răspuns: "Eu am convingerea că da şi cred că este al 12-lea ceas în care trebuie luate măsuri (…)".
Pentru Sulfina Barbu, "clar, este rezultatul lipsei unei reforme în domeniul Poliţiei. Dacă ar fi fost testaţi şi mai bine verificaţi oamenii aceştia, cu siguranţă am fi văzut altfel de reacţii". Sulfina Barbu cere reforme, după scandalul de la Deta
Şefa Organizaţiei de Femei a PDL, Sulfina Barbu, crede că "este foarte important ca reformele să se facă pe criterii de competenţă şi cine este performant şi trece testul să rămână în funcţie, cine nu, să plece şi să se reorienteze către alte domenii de activitate".
Preşedintele Traian Băsescu a pledat luni seară la TVR 1 pentru restructurarea Ministerului de Interne şi celui de Finanţe. "Trebuie să fie un moment de selectare a oamenilor de calitate", spune şeful statului, care precizează că îşi pune "oarece speranţe" în ministrul de Interne, Traian Igaş. Cum a pornit scandalul