La împlinirea vârstei de 6 ani, copiii pot învăţa înotul la Palatul Copiilor, iar cei mai buni pot face performanţă în cadrul clubului Farul.
Bazinul de înot de la Palatul Copiilor din Constanţa e deschis în orice sezon pentru cei care doresc să ia lecţii de nataţie. Cu ajutorul profesorilor, copiii îşi înving frica de apă şi se familiarizează cu primele mişcări specifice ale celui mai complet sport.
Înotul se află în topul preferinţelor sportive pentru mulţi elevi. Vârsta minimă pentru cursul de iniţiere este de 6 ani. După un an, se face selecţia primară pentru performanţă, în funcţie de calităţile fizice ale cursanţilor. Profesorul de nataţie Doru Oancea spune însă că „majoritatea părinţilor sunt refractari când aud de performanţă, pentru că asta implică o participare mai riguroasă şi nu prea vor să îşi aducă copiii la bazin zi de zi. Câteodată, programăm şi câte două antrenamente pe zi cu cei care fac performanţă".
Cursanţii devin, la rândul lor, specialişti în toate stiluri de înot. Indiferent de grupa din care fac parte, înotătorii constănţeni participă la toate competiţiile naţionale organizate de către federaţia de specialitate şi au în palmares premii importante. O noutate este faptul că grupele de performeri de la Palatul Copiilor au fost transferate la Clubul Farul.
„Începând de anul acesta, am renunţat la grupele de performanţă, care şi-au făcut transferul la Farul Constanţa. Fiind cheltuielile foarte mari, a trebuit să aranjăm în aşa fel ca să ne putem descurca. În plus, s-a desfiinţat dubla legitimare. Până anul trecut, copiii aveau dreptul la dublă legitimare, adică puteau să participe în acelaşi timp şi pentru clubul Farul şi pentru Palatul Copiilor. Începând cu acest an, dubla legitimare s-a desfiinţat şi trebuie să aleagă, să participe pentru un singur club", a precizat profesorul. La împlinirea vârstei de 6 ani, copiii p