Argentina a anulat amicalul cu România, programat pe 10 august, potrivit unui mesaj postat azi-noapte, pe siteul oficial al Federației de Fotbal din Argentina (AFA).
Dacă Lionel Messi ar fi venit la Bucureşti, Federaţia Română de Fotbal trebuia să plătească omologilor argentinieni 1,3 milioane de euro, suma fiind redusă la 1,1 milioane de euro dacă vedeta Barcelonei nu se afala în deplasare cu naţionala.
8.000 de bilete mai erau disponibile la partida România -Argentina. Până ieri, se vânduseră, pe site-urile specializate, aproape 38.000 de tichete
Cine îi despăgubeşte pe suporteri?
Stadionul "Naţional Arena" a intrat în linie dreaptă cu pregătirile pentru prima sa seară de fotbal. Ieri, a fost montat gazonul. În urma neprezentării echipei argentiniene, FRF poate cere daune, însă fanii tricolorilor vor pleca, şi de această dată, de la stadion şi amăgiţi, şi cu banii luaţi.
Biletele la "meciul-anului" nu au fost deloc ieftine, având preţuri cuprinse între 50 de lei (Categoria a IV-a) şi 150 de lei (Categoria I). Mai mult, au fost puse în vânzare şi tichete în zona VIP (200-700 de lei). Peste 80 la sută au fost deja vândute.
Citeşte mai multe pe evz.ro