Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MECMA anunţă listarea Hidroelectrica, Nuclearelectrica şi Romgaz şi reluarea ofertei Petrom

Publicat in Capital, marți 26 iulie 2011 ·

Oferta de vânzare a 9,84% din Petrom va fi reluată în prima parte a anului viitor, iar în paralel vor fi demarate procedurile pentru vânzarea prin oferte publice iniţiale (IPO) a câte 10% din capitalul Hidroelectrica şi Nuclearelectrica, listarea a 15% din Romgaz şi vânzarea a 15% din Transelectrica şi Transgaz, anunţă Ministerul Economiei, în urma discuţiilor cu FMI.

Ministrul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri (MECMA), Ion Ariton, s-a întâlnit astăzi cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional, Băncii Mondiale si Comisiei Europene, condusa de Jeffrey Franks, seful misiunii FMI pentru România.

În cadrul întâlnirii au fost abordate aspecte referitoare la stadiul îndeplinirii măsurilor din Scrisorile de Intenţie, stadiul înfiinţării celor două mari companii energetice, precum si la planurile de privatizare/restructurare/lichidare a companiilor de stat aflate în portofoliul MECMA.

După o serie de analize, concluzia a fost aceea că masurile asumate de MECMA pentrucele 8 companii din portofoliul ministerului, monitorizate în anul 2011 au fost îndeplinite, reprezentantii FMI apreciind pozitiv progresele înregistrate. Astfel, în urma analizei datelor economice preliminate pe şase luni, companiile s-au încadrat în indicatorii bugetari stabiliti.

Ministerul Economiei, Comerţului si Mediului de Afaceri va face, pana in luna octombrie2011, o analiza referitoare la înfiinţarea celor două companii energetice, înfiinţare decisă prin HG nr. 56/20.01.2010 şi H.G. nr. 357/14.04.2010 si blocată în urma unor acţiuni în instanţă a Fondului Proprietatea si a unor organizaţii sindicale si persoane fizice. În urma analizei se va clarifica situaţia juridica a companiilor si se va lua o decizie finală în privinţa acestora.

În paralel, se analizează posibilitatea, agreată si de FMI, a reorganizării sectoruluienergetic în

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 45 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid

Mediafax acum 22 minute
Edilul arată că reorganizarea teritorială este un subiect extrem de serios care trebuie abordat cu specialişti şi numai pe baza unor studii fundamentate. „Este esenţial să ne bazăm pe lucruri concrete înainte de a desemna pe cineva pentru a face ace

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 3 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 40 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

VIDEO Primele imagini cu bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino. Filmul evenimentelor prezentat de managerul unității medicale

HotNews acum 43 minute
Polițiștii îl caută în continuare pe bărbatul care a sustras trei picioare care au fost amputate dintr-o anexă a Spitalului Cantacuzino din Capitală. Între timp, trei anchete au fost deschise în acest caz. Potrivit unor surse din anchetă, este o che

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 4 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°