UPDATE ora 20,50-Bilanţul definitiv al accidentului unui avion militar care a avut loc marţi la Goulmim, în sudul Marocului, este de 80 de morţi, informează armata marocană, precizând că niciunul dintre pasagerii sau membrii echipajului aflaţi la bord nu a supravieţuit, relatează AFP.
Cel puţin 78 de persoane au murit marţi în accidentul provocat de vremea nefavorabilă al unui avion de transport militar în apropiere de Guelmim, în sudul Marocului, informează armata marocană, citată de AFP şi Reuters.
Aparatul de tipul Hercules C-130 s-a prăbuşit în apropiere de Guelmim. ‘Există 78 de morţi şi trei răniţi grav‘, precizează un comunicat al Forţelor armate regale (FAR).
Acest avion al FAR efectua o cursă “Agadir (sud) – Laayoune-Dakhla (Sahara Occidentală), cu nouă membri ai echipajului, 60 de militari şi 12 civili” la bord, se mai menţionează în documentul citat.
Avionul s-a prăbuşit marţi, la ora 10.00 GMT, “la 10 km nord-est de Guelmim”, conform comunicatului FAR, care adaugă că accidentul a fost “provocat de condiţii meteorologice proaste“. Conceput în anii ’50, Lockheed C-130 Hercules este un avion de transport militar american încă folosit larg pentru misiuni multiple în circa 50 de ţări.
UPDATE ora 20,50-Bilanţul definitiv al accidentului unui avion militar care a avut loc marţi la Goulmim, în sudul Marocului, este de 80 de morţi, informează armata marocană, precizând că niciunul dintre pasagerii sau membrii echipajului aflaţi la bord nu a supravieţuit, relatează AFP.
Cel puţin 78 de persoane au murit marţi în accidentul provocat de vremea nefavorabilă al unui avion de transport militar în apropiere de Guelmim, în sudul Marocului, informează armata marocană, citată de AFP şi Reuters.
Aparatul de tipul Hercules C-130 s-a prăbuşit în apropiere de Guelmim. ‘Există 78 de morţi şi trei răniţi grav‘, precizează un comunicat