Mircea Diaconu şi Diana Lupescu, Eugen Cristea şi Cristina Deleanu, Alina Sorescu şi Alexandru Ciucu sunt câteva dintre cuplurile care şi-au cucerit perechea în timp, unele au fost surprinse de clasica întrebare în momente neaşteptate, altele au acceptat natural, fără o cerere „banală“ cu trandafiri şi şampanie.
Dan Bitman, solistul trupei Holograf, a cerut în căsătorie mai multe partenere, dar cele pe care le-a cerut au fugit de el. Are o relaţie de 20 de ani cu Liliana Ştefan şi trei copii.
„Am avut cereri în căsătorie, dar n-a fost să fie. Persoanele pe care le-am cerut eu în căsătorie au fugit de mine cât au putut. Chiar şi cu Liliana am avut discuţii să ne căsătorim, dar ne înţelegem foarte bine aşa. Anul viitor facem 20 de ani de când ne cunoaştem, avem trei copii, e ca o căsnicie. Dacă nu ne iubeam şi nu doream să facem copii, lucrul ăsta nu ducea nicăieri“, a declarat Dan Bittman într-un interviu acordat „Adevărul“.
Alina Sorescu a fost cerută de nevastă pe o colină, în Italia
„Alexandru a pregătit totul în detaliu. Eu n-am ştiut nimic, îmi spusese că urmează să plecăm în Italia pentru a sărbători un an de la prima noastră întâlnire. Am locuit la un superb hotel de 5 stele din Florenţa, denumit sugestiv Villa La Vedetta. Alexandru a plănuit o sumedenie de surprize pregătitoare pentru marele moment“, povestea cântăreaţa despre planurile soţului ei.
După vizite prin oraşul încărcat de istorie, designerul Casei Regale, Alexandru Ciucu, a cerut-o în căsătorie pe Alina. „Ne-am oprit pe o colină spunându-mi că vrea să facă nişte fotografii, într-un peisaj de poveste. Eu credeam că-şi pregăteşte obiectivul când, de fapt, din husa acestuia a scos inelul de logodnă. Mi l-a pus pe deget, întrebându-ma simplu şi natural „Vrei sa fii soţia mea?“, a povestit Alina pentru „Story“.
Eugen Cristea şi Cristina Dele