Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Patru terorişti, printre care şi liderul unei grupări islamice, reţinuţi în Bucureşti şi Maldive

Publicat in Antena 3, marți 26 iulie 2011 ·

Patru terorişti, între care şi liderul unei grupări islamice, au fost reţinuţi în urma unei acţiuni derulate în Bucureşti şi Maldive. La acţiune au participat forţe române şi americane.

Teroriştii au încercat să-i ia peste picior pe procurori, care aveau informaţii şi despre un transport de heroină. În pachetul în care se presupunea că era heroină, bărbaţii au pus ipsos şi un bileţel cu înjurături în limba turcă.

Un iranian şi doi turci care se ocupau cu vânzarea de armament, inclusiv de rachete sol-aer, au fost capturaţi după ce Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) şi Poliţia Română au organizat un flagrant delict într-o operaţiune de comercializare de droguri în valoare de trei milioane de euro, informează surse judiciare citate de Mediafax.

Cei doi cetăţeni turci care au realizat tranzacţia de armament în valoare de 15 milioane de dolari către liderul grupării islamiste, un cetăţean libanez, au încercat să vândă ipsos în loc de droguri unui agent sub acoperire.

În urma flagrantului delict, au fost ridicaţi doi turci, un iranian şi un cetăţean libanez.

Acţiunea a avut loc în 25 iulie, când procurorii DIICOT şi ofiţeri americani au acţionat, simultan, în Bucureşti şi Insulele Maldive.

Patru terorişti, între care şi liderul unei grupări islamice, au fost reţinuţi în urma unei acţiuni derulate în Bucureşti şi Maldive. La acţiune au participat forţe române şi americane.

Teroriştii au încercat să-i ia peste picior pe procurori, care aveau informaţii şi despre un transport de heroină. În pachetul în care se presupunea că era heroină, bărbaţii au pus ipsos şi un bileţel cu înjurături în limba turcă.

Un iranian şi doi turci care se ocupau cu vânzarea de armament, inclusiv de rachete sol-aer, au fost

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 5 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°