Folosesc, ca oricine, diverse servicii ce presupun o notă de plată. Ies la terasă, comand mâncare acasă, merg des cu taxiul. De fiecare dată există o notă de plată şi de fiecare dată “las” ceva în plus, indiferent dacă a fost sau nu ok serviciul. Ştiu că nu e bine aşa, dar îmi e jenă să nu las nimic, chiar dacă şoferul a mers frână-acceleraţie-frână sau ospătăriţa stătea senină de vorbă cu barmanul în timp ce noi făceam semne c-am vrea să mai comandăm ceva.
Nu las, niciodată, bacşiş, dacă prestatorul de servicii încearcă să mă tragă pe sfoară la bani. Nu confundăm amabilitatea cu prostia, da? Încercarea de “ciupeală” este, deja, o agresiune, nu doar o lipsă de proactivitate, şi se amendează ca atare. Îţi plătesc sucul, dar nu-ţi plătesc serviciul de a fi încercat să mă tragi pe sfoară.
Totuşi, am observat din ce în ce mai des că nici unul dintre oamenii ăştia nu mai spun “Mulţumesc”, ca şi cum să le laşi ceva în plus faţă de cât scrie pe bonul fiscal, indiferent de cum s-au comportat, e, aşa, de la sine inţeles. Şi iau surplusul, eventual nici nu se mai deranjează să se caute după rest, veşnicul “Dar n-aveţi dumneavoastră mărunt, că eu n-am”, şi nu zic nimic, ceea ce mă scoate din sărite.
Ieri mă grăbeam teribil la o întâlnire aşa că am dat o bancnotă de 10 lei şoferului, deşi cursa era un pic sub şapte lei. N-a făcut gestul de căutat rest, nici măcar n-a zis mulţumesc ci doar a dat să plece. M-a iritat aşa de tare că l-am rugat să aştepte, m-am căutat prin buzunar şi i-am dat fix şapte lei. Probabil m-a înjurat în loc să se gândească la faptul că aia trei lei i-a pierdut din cauza lui!
Nu e treaba mea să am mărunt, după cum nu e obligaţia mea să las bacşiş doar pentru că cineva îşi face treaba. Când o să pricepem că, în orice serviciu, doar proactivitatea se plăteşte suplimentar iar restul e “salariu”, probabil că o să mai facem un pas spre
