Ceea ce este evident este faptul că propunerile merg exact în răspărul criticilor şi al aprecierilor pozitive aduse de Comisia Europeană. Dacă aceasta a relevat o îmbunătăţire a activităţii Parchetului General şi a DNA şi a criticat CSM, Comisia Danileţ arată pumnul şi cere ca procurorul general şi şefii DNA, DIICOT să fie numiţi de CSM, şi nu, ca acum, de preşedintele României la propunerea ministrului Justiţiei. Tot Comisia Danileţ pare supărată că nu are destulă putere la Curtea Constituţională şi că, deci, anumite schimbări constituţionale în defavoarea CSM ar putea fi cândva posibile. Pentru a se asigura împotriva unei astfel de „orori“, Comisia ar vrea ca CSM să propună trei judecători ai Curţii Constituţionale sau, mai bine, ca în ansamblul ei CC să devină o secţie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ai cărei membri sunt desemnaţi de CSM). Domnul Danileţ pare că vrea să protejeze CSM şi justiţia română de ingerinţele politicului. Foarte bine. Dar domnia sa nu este deloc la fel de interesat să protejeze şi celelalte puteri în stat de ingerinţele justiţiei. Cum altfel s-ar putea explica propunerea care cere „instituirea avizului conform al secţiilor reunite ale ÎCCJ pentru ordonanţele de urgenţă ale guvernului în chestiuni de interes public şi probleme de drept de importanţă deosebită“? Evident, acceptarea propunerii ar însemna desfiinţarea de facto a ordonanţei de urgenţă (ce fel de urgenţă când are de trecut prin ÎCCJ?). Că s-a abuzat, la noi, de ordonanţa de urgenţă e foarte adevărat.

Dar limitarea acestui abuz ţine de resortul parlamentului, şi nu al instanţelor judecătoreşti, care nu trebuie să intervină în procesul legislativ, ci numai să judece în conformitate cu legislaţia existentă. Acesta este principiul fundamental al separaţiei puterilor în stat, principiu pe care d-l Danileţ îl ignoră sau, mai exact, lasă impresia că îl ignoră. Pe de a