Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Începe sezonul reducerilor

Publicat in Buna ziua Fagaras, marți 26 iulie 2011 ·

Peste exact patru zile, vitrinele magazinelor din Făgăraş vor fi împodobite de afişe cât mai mari care anunţă sezonul reducerilor de toamnă. Dacă patronii unităţilor comerciale se bucură că vor scăpa de marfa de vară, locuitorii municipiului vor putea cumpăra îmbrăcămintea pe care şi-au dorit-o tot sezonul la un preţ mai convenabil.

Oficial la 1 august va începe sezonul reducerilor de toamna. Magazinele care nu comercializează mărfuri alimentare vor putea afişa reduceri care pot ajunge până la 70% sau chiar mai mult. Conform legislaţiei în vigoare, reducerile pentru sezonul de vară pot fi făcute în intervalul 1 august-31 octombrie. Însă înainte de această dată toţi patronii care doresc să afişeze preţuri reduse trebuie să treacă pe la Primăria Făgăraş. „Sezonul reducerilor pentru prosele de primăvară-vară începe oficial pe data de 1 august până în 31 octombrie. În această perioadă comercianţii pot să recurgă la reducerile de sezon, cu condiţia să depună cererea cu 15 zile înainte de activitatea de reducere. Până acum doar două unităţi au depus cerere, ca de obicei aceştia vin după data de 1 august“, a spus Viorica Jiga, referent în cadrul Primăriei Făgăraş.

Astfel, perioada reducerilor este un bun prilej pentru făgărăşenii care doresc să facă economii. Cu banii pe care, în urmă cu o lună, îi dădeau pe o pereche de blugi, după 1 august vor putea cumpăra acum şi pantalonii dar şi o bluză. Însă înainte de a pleca la cumpărături este bine să ştiţi că orice comerciant este obligat să ataşeze pe eticheta articolului redus – atât preţul vechi, cât şi cel nou. Dacă nu ei vor fi sancţionaţi. „Sunt sancţiuni destul de mari pentru cei care nu depun, între 1.000 şi 2.000 de lei şi ar fi preferabil să vină la noi şi să-şi depună cererile. Se constituie fonduri de marfă, destinate reducerilor, acestea sunt separate de cealaltă marfă“, a mai spus Vi

Articolul in Buna ziua Fagaras >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Protocolul coaliției PSD-PNL-USR-UDMR-Minorități Aderarea la OCDE, reforma pensiilor speciale și combaterea risipei bugetare, printre priorități

Ziua Constanta acum 42 minute
Azi, 23 iunie, liderii PSD, PNL, USR, UDMR și grupul minorităților naționale au semnat acordul politic al coaliției de guvernare. Acordul cuprinde și rotația ocupării funcției de prim-ministru. Cele patru partide și-au stabilit, sâmbătă și duminică,

VIDEO PSD îl susține pentru funcția de judecător CCR pe Mihai Busuioc. Ca secretar general al Guvernului, pe Radu Oprea

Ziua Constanta acum o ora
Biroul Permanent Național al PSD a decis luni, 23 iunie, să îl susțină pentru funcția de judecător la Curtea Constituțională pe Mihai Busuioc, iar pentru funcția de secretar general al Guvernului pe Radu Oprea. 'Am avut un Birou Permanent pentru a s

Rezolvare subiecte Română Evaluarea Națională 2025. Cum au rezolvat elevii cerințele la Română la EN 2025

HotNews acum 28 minute
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut luni proba la Română la Evaluare Națională 2025 au avut de rezolvate mai multe cerințe din două texte: „Toate pânzele sus”, de Radu Tudoran, și „Spre Polul Nord”, de Emil Racoviță. La al doilea subiect, ei a

Ion Iliescu rămâne internat la ATI. Cele mai noi informații despre starea de sănătate a fostului președinte

HotNews acum 2 ore
Ion Iliescu este conştient, dar are în continuare nevoie de „asistare minimă respiratorie”, a anunţat luni Spitalul „Agrippa Ionescu”, unde fostul preşedinte este internat din 9 iunie. Iliescu este internat la Secția ATI. „Pacientul este conștient,

Guvern pe repede înainte. Ilie Bolojan: După prânz începe audierea miniștrilor și după-amiaza urmează VOTUL în Parlament

Gandul acum 55 minute
După prânz va începe audierea miniștrilor, iar în cursul după-amiezii va avea loc votul în Parlament, a anunțat luni Ilie Bolojan, după semnarea acordului politic pentru formarea coaliției de guvernare. Ilie Bolojan, desemnat premier, a spus că acor

Guvernul schimbă regulile pentru pensiile speciale. Vârsta de pensionare crește la 65 de ani (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 21 minute
Noua administrație vine cu schimbări importante în sistemul pensiilor speciale. Cea mai notabilă măsură este creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani pentru magistrați, aliniindu-i astfel cu restul angajaților din sistemul public. Totodată, guve

Cutremur luni dimineața în România

HotNews acum 3 ore
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, luni dimineața, la ora 4:42, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adânci

Kelemen Hunor, la constituirea coaliției de guvernare: Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi durere

HotNews acum 49 minute
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a spus, luni, după semnarea acordului politic al coaliţiei de guvernare PSD-PNL-USR-UDMR, că este, poate, cea mai complicată alianță din ultimii 25 de ani: „Ne aşteaptă decizii grele, care vor însemna şi, între ghil

Sorin Grindeanu: „PSD o să fie un partener responsabil și onest”

Gandul acum 56 minute
Sorin Grindeanu a anunțat, luni, că Partidul Social Democrat o să fie un partener responsabil și onest în cadrul coaliției de guvernare. Liderul interimar al PSD a anunțat că decizia semnării acordului de guvernare a fost luată în urma unei consultă

Atac sângeros la Kiev. Rușii au lansat drone și rachete asupra capitalei ucrainene / Cel puțin cinci morți

HotNews acum 4 ore
Atacurile cu drone și rachete rusești din Kiev și din împrejurimi au ucis cel puțin cinci persoane și au rănit alte zeci, au provocat incendii în zone rezidențiale și au avariat intrarea într-o stație de metrou care servește drept adăpost antiaerian

Vremea

București
acum

29°
lun.

16°/32°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

24°/37°
Iasi
acum

24°
lun.

16°/26°
mar.

17°/29°
mie.

17°/32°
joi

19°/29°
Constanta
acum

29°
lun.

17°/29°
mar.

20°/28°
mie.

22°/28°
joi

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

14°/32°
mar.

16°/28°
mie.

18°/31°
joi

21°/31°
Timisoara
acum

27°
lun.

13°/33°
mar.

17°/33°
mie.

20°/37°
joi

23°/39°