Bani publici vor intra până şi în echipa de fotbal a oraşului, începând din această vară. Revigorarea echipei a început cu achiziţionarea unor jucători, dar şi cu numirea unui antrenor catalogat drept „un tip energic" de către Bunea Stancu, preşedintele CJ Brăila, în subordinea căruia este şi FC Brăila.
Ion Viorel este noul antrenor de la CF Brăila, începând de ieri. Reamintim că după ce a reuşit cu greu să rămână în liga a doua, echipa de fotbal CF Brăila se reorganizează. Clubul a făcut noi achiziţii cu ajutorul cărora vrea să obţină un loc în prima ligă, deşi jucătorii veterani n-au fost plătiţi de ceva vreme.
CU OCHII PE BANI
Antrenorul nu este singurul nou venit la club, contracte au mai fost semnate şi cu alţi jucători care au început deja antrenamentele, printre care şi Laurenţiu Ivan, Costel Roşu, Ciortea şi Tarek. Jucătorii CF Brăila au intrat în cantonament începând din 25 iulie.
Gheorghe Bunea Stancu, preşedintele CJ, este mulţumit de noile achiziţii şi îşi doreşte o revenire în forţă a echipei: „Eu zic că ne întărim pentru că asta ne şi dorim, ne dorim să avem rezultate cât mai bune pentru imaginea Brăilei."
Citeşte amănunte în ediţia locală de Galaţi-Brăila a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din oraş, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.