Foto: Karina Knapek / INTACT IMAGES/Jurnalul National Aproape 1.800 de absolvenţi de liceu au participat astăzi la proba scrisă a examenului de admitere pentru Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza”, tinerii concurând pentru aproape 550 de locuri. Pentru prima data în istoria unităţii de învăţământ în sălile de supravegheate de camere video măsura este dispusă pentru prima dată în istoria unităţii de învăţământ.Chestorul Ioan Liviu Tăut, rectorul Academiei de Poliţie, a declarat astăzi înaintea începerii examenului, că unitatea de învăţământ dispune de 546 de locuri pentru anul universitar 2011-2012, din care 60 la specializarea "drept”, 203 la specializarea "ordine şi siguranţă publică”, 55 la pompieri şi 30 la arhivistică. Proba scrisă pentru Academia de Poliţie este defalcată în trei părţi, anume Limba şi literatura română, Istorie şi Limba străină. Fiecare parte cuprinde zece întrebări, notate cu 0,3 puncte. La final, se acordă un punct din oficiu.
Foto: Karina Knapek / INTACT IMAGES/Jurnalul National Aproape 1.800 de absolvenţi de liceu au participat astăzi la proba scrisă a examenului de admitere pentru Academia de Poliţie "Alexandru Ioan Cuza”, tinerii concurând pentru aproape 550 de locuri. Pentru prima data în istoria unităţii de învăţământ în sălile de supravegheate de camere video măsura este dispusă pentru prima dată în istoria unităţii de învăţământ.Chestorul Ioan Liviu Tăut, rectorul Academiei de Poliţie, a declarat astăzi înaintea începerii examenului, că unitatea de învăţământ dispune de 546 de locuri pentru anul universitar 2011-2012, din care 60 la specializarea "drept”, 203 la specializarea "ordine şi siguranţă publică”, 55 la pompieri şi 30 la arhivistică. Proba scrisă pentru Academia de Poliţie este defalcată în trei părţi, anume Limba şi literatura română, Istorie şi Limba străină. Fiecare parte cuprinde zece întrebări, notate cu 0,3 pu