Chestorul Liviu Popa, şeful Poliţiei Române, a venit în control în judeţul Timiş după scandalul izbucnit la sfârşitul săptămânii trecute la Deta. Ministrul de Interne, Traian Igaş, a cerut o anchetă în acest caz. Popa s-a oprit la sediul IPJ Timiş, după care a plecat la Deta pentru verificări. Între timp, fiul mai mic al primarului şi trei complici au primit mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Şeful Poliţiei Române a sosit, luni dimineaţă, la sediul Inspectoratului de Poliţie al judeţului Timiş. Oficialul IGPR a avut o întrevedere cu şeful inspectoratului timişean, Gheorghe Popescu, pe tema scandalului izbucnit în noaptea de sâmbătă spre duminică în oraşul Deta.
Popa s-a îndreptat apoi spre localitatea în care s-a întâmplat totul pentru a discuta cu şeful poliţiei de acolo. Mai mult, şi ministrul Traian Igaş a dispus efectuarea unei anchete în acest caz. Surse din cadrul IPJ Timiş susţin că printre poliţiştii care vor fi cercetaţi la Deta se numără chiar şeful poliţiei din localitate. Ceea ce ridică semne de întrebare este modul în care au intervenit poliţiştii în scandalul sângeros de la Deta şi capacitatea lor de a ţine lucrurile sub control. Dincolo de neglijenţa poliţiştilor, dar şi de posibila tăinuire a unor fapte ilegale, ministrul Igaş a cerut acest control, pentru că scandalul readuce în atenţie traficul ilegal de ţigări la graniţa cu Serbia, teoretic stopat după acţiunea DGA din februarie din Vama Moraviţa.
Demisii la poliţie, probe alterate
Comandantul IPJ Timiş, Gheorghe Popescu, a declarat că a cerut încă de duminică demisia lui Viorel Goloşie, şeful poliţiştilor din Deta, însă nu a primit nimic din partea acestuia, până la momentul declaraţiei. Mai mult, Popescu a dispus cercetarea prealabilă a lui Goloşie şi a altor patru poliţişti din Deta. şeful IGPR s-a deplasat la faţa locului, în localit