Templul Zen din cartierul bucureştean Dristor trăieşte din donaţiile celor care merg acolo să se încarce cu stări de bine. Doi călugări împart cu toată lumea practica budistă a zazenului. Sursa: VLAD STĂNESCU
Ca toate lucrurile despre care crezi că-ţi schimbă viaţa, şi călugăria lui Ionuţ Nedelcu, în templul Zen din Dristor, a început de la o carte. O citea prin 2000 când, pe una din file, a găsit adresa casei din Bucureşti unde se ţineau practicile budiste zen.
Spune că nu s-a dus cu nici un gând, dar de atunci a rămas acolo. În fiecare zi, dimineaţa devreme, ţine meditaţiile în tăcere, undeva la primul etaj al casei care serveşte drept templu budist sau, mai scurt, dojo. E călugăr zazen, are 30 de ani şi e arhitect.
Primul pas spre meditaţie: descălţarea
Ca să mergi la meditaţiile zen nu-ţi trebuie aproape nimic. Nici măcar motivaţie. Încerci şi, dacă eşti convins de călugări, poţi veni oricând. Ai rezervată pernuţa ta pentru meditaţie, ba chiar şi o pereche de şlapi sau papuci de casă. La parterul casei din Dristor sunt bucătăria şi un vestiar, unde participanţii se schimbă în haine lejere.
La intrare e un dulap plin de încălţăminte de schimb, pentru că prin templu nu poţi umbla în papuci de stradă. Călugărul Ionuţ are şlapi. În faţa scărilor care duc spre altarul cu statueta lui Buddha face o plecăciune şi-i leapădă din picioare.
Sus nu poţi merge decât desculţ şi curat. De după o jaluzea se văd întinse pe podea perne bleumarin, iar pe un raft înalt stau hainele de meditaţie, nişte cearşafuri lungi pe care le legi după gât şi pe sub un braţ. Ionuţ se echipează pentru de onstraţie. De vreo oră i-au plecat zeniştii care au venit de dimineaţă. Au fost doar doi: "Uneori vin şi 20, dar acum multă lume e în concediu", motivează călugărul absenteismul de la lecţia de dimineaţă. Ritualul se ţine însă chi
