Până la catastrofa care a avut loc pe 22 iulie, Norvegia se considera imună la extremism. Lipsită de conexiuni politice reale, totuşi o mişcare radicală s-a organizat şi, ceea ce este mai grav, ramificaţiile sale rămân încă necunoscute, scrie Paolo Valentino în Corriere della Sera.
Oare ar fi putut cineva să prevadă imprevizibilul? Ar fi putut cineva să înţeleagă ce s-a petrecut sau s-ar fi aşteptat cineva la acţiunile acestui Anders Behring Breivik? Poate că da: există un nume demn de luat în seamă care acum apare rostit de pe buzele multor norvegieni: Stieg Larsson, scriitorul suedez care, încă din anii 1990, avertiza asupra exceselor de violenţă manifestate de grupările de extremă dreaptă din peninsula scandinavă.
Autor al trilogiei Millenium, Larsson a scris în revista Expo un articol demn de un clarvăzător - dar, la acel moment, textele sale i-au adus doar răspunsuri agresive şi ameninţări.
Cu toţii am fost fascinaţi de imaginea unei Norvegii inocente, care se dezvoltă în cadrul unei societăţi libere în gândire care pare intangibilă în faţa virusului intoleranţei. Stieg Larsson, însă, a relevat faptul că Suedia, unde mişcarea neo-nazistă a căpătat o amploare deosebită, a fost primul stat nordic în care s-a dezvoltat filosofia superiorităţii albilor şi o sumedenie de alte scenarii rasiste exagerate.
Cu toate acestea, până şi Stieg Larsson, agitatorul conştiinţei conaţionalilor săi, a conchis că extremiştii din Norvegia erau "începători" şi dezorganizaţi, şi grupările erau de fapt formate dintr-o adunătură detineri confuzi şi incoerenţi, care ajungeau să se îmbete criţă la adunările care aveau loc la graniţa statului. Acestea fiind cunoscute, o lovitură ca cea de pe 22 iulie era cu atât mai puţin previzibilă.
Bineînţeles, nu este de omis faptul că au trecut 15 ani de la materialele publicate de celebrul Larsson. Extrema dreaptă din
