„Cred că asta este ultima mea postare. Este vineri, 22 iulie, ora 12.51. Sincere salutări”. Semnătura aparţine lui Anders Breivick, de 32 de ani, autointitulat Comandant al Cavalerilor Justiţiari. Apoi a urmat carnagiul: a detonat o bombă în zona guvernamentală din Oslo, apoi a luat cu asalt o şcoală de vară, strategic izolată pe o insulă. A tras fără alegere, foc cu foc, în tot ce mişca. Bilanţul? A fost cel mai sângeros atac după cel de-al doilea război mondial întâmplat pe teritoriu norvegian: 93 de morţi şi 96 de răniţi.

Până când ancheta poliţiei va oferi răspunsul la intrebarea pe care toţi o avem-de ce a făcut-o?- „un surfing” detaliat printre paginile Manifestului lăsat în urmă de terorist ne-ar putea ajuta să îi înţelegem mai bine motivaţia, şi nu în cele din urmă, propriul „weltanschauung”. Şi totuşi parcă nimic nu reuşeşte să îl rezume mai bine pe Anders Breivik ca acest fragment din romanul lui Palahniuk-Fight Club:”Generaţia noastră nu a avut parte de un război mondial, dar purtăm un mare război al spiritului. O mare revoluţie împotriva culturii.Marea depresie o reprezintă vieţile noastre. Suferim de o depresie a spiritului”.

De fapt, „pdf”-ul de 1500 de pagini este deopotrivă un manifest ideologic „pentru cei care gândesc la fel”, dar şi reţetă de configurare a unei „mişcări de rezistenţă underground”. În cele din urmă, manuscrisul nu reuneşte gândurile unui civil, ci ale unui revoluţionar-combatant, ale unui insurgent care se vede înconjurat de o societate inamică. Metodic, calculat, cu sânge rece, a planificat şi rafinat întreaga operaţiune până la ultimul detaliu tactic. Nu a avut îndoieli, ci numai certitudini. A investit 300.000 de euro şi câţiva ani. Eşecul nu era o variantă. Elocvente sunt şi cuvintele avocatului său: ”Ştie că acţiunile lui au fost atroce, dar în mintea lui au fost necesare. Şi-a recunoscut vinovăţia pentru toate f