Fraieri într-un sistem corupt sau oneşti într-un sistem onest? Elevii şi, deopotrivă, cadrele didactice au aceeaşi problemă. Pot ei aspira la normalitate, la demnitate? Însănătoşirea învăţământului românesc mai este posibilă? Cum?

1. Castelul lui Kafka

Din 1990 până astazi, o prăpastie s-a căscat între minister şi şcoli. Oare câţi miniştri şi de câte ori au avut curiozitatea de a ieşi din turnul de fildeş al ministerului pentru o descindere pe frontul educaţional cel de toate zilele, necosmetizat şi netrucat, cu scopul de a cunoaşte realitatea şi a discuta cu profesioniştii sistemului preuniversitar? Această reformă artificială nemulţumeşte pe toată lumea, derutând elevul, sfidând pedagogia, didactica şi realităţile învăţământului românesc, ignorând perspectivele, oportunităţile şi provocările sociale, neţinând seamă de evoluţiile de pe piaţa muncii, scandalizând prin rezultatele tot mai proaste, de la an la an.

Nu mai staţi în birou, domnule ministru, ieşiţi la aer, mergeţi în liceele în care bacalaureatul a fost picat de toţi elevii, intraţi la câteva ore, la întâmplare! Readuceţi ministerul cu picioarele pe pământ, restabiliţi comunicarea cu baza, ascultaţi ce spun profesorii, că multe au de spus!

Ministerul nu trebuie să fie un castel al lui Kafka. Reconectarea ministerului la realitate este a opta soluţie infailibilă pentru însănătoşirea învăţământului românesc.

2. „Dascăl" versus „cadru didactic"

Dascălul are o profesie bine definită, el e cântăreţul din biserică şi ajutorul preotului în desfăşurarea serviciului religios. Dascălul de informatică? Dascălul de engleză? Dascăliţa de matematică? Aceste expresii sunt rizibile, nu te poţi adresa profului cu expresia „domnule dascăl", nici profei cu „doamna dăscăliţă". De unde atunci această babilonie?

Până în 1990, persoanele care lucra