Complexul Energetic Rovinari (CEN), care produce electricitate şi energie termică cu ajutorul cărbunelui, a avut în 2010 afaceri de 189 de milioane de euro, în scădere cu 5,5% faţă de anul anterior, compania înregistrând anul trecut un profit de 0,14 milioane de euro, de zece ori mai mic faţă de cel din 2009.
Profitul din 2010 a scăzut pentru că CEN Rovinari a constituit mai multe provizioane în valoare totală de 19,7 milioane de euro, dar şi pentru că a vândut energie electrică de 7,2 milioane de euro pe piaţa reglementată la un preţ de 143 lei/MWh, în timp ce compania a produs această energie cu un cost mediu de 160 de lei/MWh. Astfel, CEN Rovinari a pierdut circa 20 de lei pentru fiecare MWh produs anul trecut.
Aceste pierderi au apărut pentru că CEN Rovinari a avut în 2010 un cost de producţie unitar de 59 de lei, cu 3 lei peste estimările făcute la începutul anului trecut.
"Cauza principală a creşterii costului unitar o reprezintă nerealizarea producţiei programate şi ponderii de 78% a cheltuielilor fixe în costul tonei de cărbune", se arată în raportul administratorului.
Compania motivează nerealizarea producţiei de cărbune programate prin cererea scăzută pentru energie electrică, condiţiile meteo nefavorabile de la începutul anului trecut, dar şi ca urmare a lucrărilor de modificare a unor fluxuri tehnologice. Mai mult, compania a trimis în şomaj tehnic personalul în perioada martie-iunie a lui 2010 ca urmare a cererii scăzute pentru energia electrică.
Pe de altă parte, compania are de recuperat datorii în valoare totală de 21,4 milioane de euro, în creştere cu 23% faţă de anul anterior.
Două treimi din aceste datorii sunt reprezentate de sumele neplătite de companiile de energie electrică.
Spre exemplu, CEZ Vânzare şi CEZ Distribuţie datorează CEN Rovinari 2,6 milioane de euro, în timp ce de la Electrica Tran