Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum a ajuns o femeie să aibă o ureche din cauciuc din cauza solarului

Publicat in Gandul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Încă de la vârsta de 14 ani, Sue Riddell, o femeie din Marea Britanie, se ducea la solar de patru ori pe săptămână şi stătea la plajă câte 15 ore pe zi atunci când mergea în vacanţă, fără să folosească creme cu factor de protecţie pe urechi.

Când a observat o crustă mică pe una dintre urechi, iniţial aceasta a crezut că s-a ars cu placa de întins părul. Dar acea crustă s-a dovedit a fi un melanom de gradul 2. Pentru a-i salva viaţa, medicii au trebuit să-i amputeze urechea, informează Daily Mail.

Sue Riddell, femeia care şi-a pierdut o ureche din cauza solarului

"Nu mi-a venit să cred că din cauza unei porţiuni mici de piele afectate puteam să mor. M-am îmbolnăvit de cancer pentru că iubeam prea mult soarele. Atunci când eram în concediu, mă ducea la plajă dis- de- dimineaţă şi plecam spre casă abia când soarele apunea", a declarat Sue Riddell.

Aceasta a precizat că rareori folosea creme cu factor de protecţie, iar atunci când îşi aplica loţiunile pe piele nu se dădea şi pe urechi. "Nu m-am gândit niciodată la cancer", precizează britanica.

Acum, Riddell are o ureche-proteză fabricată din cauciuc, care se prinde cu cleme de un dispozitiv din titan înşurubat în craniu.

"Auzul nu mi-a fost afectat, dar acum, înainte să mă duc la culcare, trebuie să-mi dau jos urechea. Iniţial am fost devastată că mi-am pierdut urechea şi eram îngrijorată de felul cum arătam, dar până la urmă sacrificiul a meritat", povesteşte Riddel.

Sue Riddel, în una din vacanţele sale

Sue Riddell este asistentă medicală la Spitalul Harborne din Birmingham. "Atunci când m-am prezentat la medic, acesta mi-a spus că este vorba despre cancer şi că s-ar putea extinde. Nu mi-a venit să cred. Prin natura meseriei ştiam cât de gravă putea fi boala. În acele momente nu mă gândeam la nimic altceva decât la faptul că expunerea exagerată la soare î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 17 minute
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 2 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum o ora
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum 35 minute
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum 35 minute
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

Un englez a recunoscut că a primit bani de la servicii secrete străine pentru a da foc unui depozit din Marea Britanie care avea legătură cu o afacere ucraineană

G4Media acum 55 minute
Un britanic a recunoscut vineri că a incendiat o proprietate comercială londoneză având legătură cu Ucraina şi că a acceptat plata de la o agenţie de informaţii străină, un caz în spatele căruia procurorii susţin că stă Rusia, relatează agenția de ș

30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică. Burduja: Se intervine cu 241 de echipe

Adevarul acum 9 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a anunțat vineri, în urma ședinței Comandamentului de iarnă, că aproape 30.000 de gospodării din 144 de localități nu au energie electrică din cauza vremii nefavorabile, 241 de echipe de intervenție încercând s

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum o ora
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Cum a reușit un bărbat să „cumpere” un televizor cu doar 4 lei. Ulterior, a fost acuzat de furt

Ziare.com acum 12 minute
Un bărbat din Alba Iulia este cercetat pentru furt după ce a scanat la casa de marcat eticheta unui produs în valoare de patru lei, în loc de eticheta televizorului, în valoare de 407,99 lei. Polițiștii au fost sesizați de un angajat al magazinului.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/7°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/16°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°