UPDATE Până la urmă, după trei ore de negocieri, angajaţii Poliţiei Capitalei l-au convins pe bărbatul de 29 de ani, originar din Sighetu Marmaţiei, să nu se sinucidă.
UPDATE 22.55 Diana Sarca a declarat, pentru gândul, că bărbatul era încă suit pe blocul din Piaţa Victoriei, negociatorii nereuşind încă să-l convingă să coboare.
Un bărbat în vârstă de 29 de ani s-a suit pe blocul unei bănci din Piaţa Victoriei din Bucureşti şi a ameninţat, miercuri seară, că se va arunca.
"Bărbatul este alpinist utilitar şi se plânge că nu a mai primit banii de salariu", a declarat, pentru gândul, Diana Sarca, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei.
Sarca a declarat, de asemenea, că omul pare a fi în stare de ebrietate.
Cinci negociatori din partea Poliţiei Capitalei discută în aceste momente cu bărbatul care ameninţă că se va arunca de pe clădire, a mai spus purtătorul de cuvânt al al Poliţiei Capitalei.