Într-o țară normală un eșec precum cel „încasat” de România la finele săptămânii trecute nu ar fi trecut fără urmări. Iar când zic urmări, mă refer nu neapărat la demisii la nivel înalt, ci la cei implicați direct.

Ar fi fost normal să vedem o ieșire în publică a ministrului economiei în care acesta să își facă mea culpa. Am avut totuși o ieșire a președintelui României, care a dres busuiocul, dar tot ne rămâne gustul amar al eșecului.

Șeful statului a spus că pentru noi a fost o soluție corectă, chiar dacă nu a fost ce ne-am dorit. El și-a argumentat declarația spunând că România nu este de vânzare la „preț de scrap”.

În urmă cu câteva luni premierul Emil Boc se declara convins că, prin oferta publică secundară de la OMV Petrom prin care se dorea vânzarea unui pachet de 9,84% din acțiuni, statul va încasa mai mult decât a obținut guvernul Năstase la privatizarea din 2004.

Marea problemă nu e că Boc nu a reușit să obțină mai mulți bani decât Năstase, ci că semnalul dat în piață este unul dezastruos. Nu se va vedea azi, mâine, ci în perioada următoare. Iar dacă nu am putut vinde pachetul de la OMV Petrom șansele de reușită la Transelectrica și Transgaz sunt mult mai reduse.

De eșecul de la OMV Petrom se va discuta mult timp de acum înainte, unii au ieșit deja să dea vina pe contractul de privatizare, în care există o clauză care spune că statul român nu poate promova o ofertă publică de vânzare de acțiuni Petrom în SUA.

De aici nu pot să înțeleg decât că tot Adrian Năstase e de vină. Haideți să fim serioși și să ne apucăm de treabă pentru că vine termenul pentru celelalte listări, iar dacă o ținem cu ”uite hoțul, nu e hoțul” o să ajungem să „încasăm” ”soluții corecte” una după alta: Transelectrica, Transelectrica, Hidroelectrica, Nuclearelectrica.

Mai avem și alte companii, pentru c