O bună orientare politică este exact opusul a ceea ce pare. E o formă aproape legală de încălcare a legii.

Dacă vrem să înţelegem ceva din cazul Deta, este recomandabil să ne aplecăm un pic asupra conceptului de „orientare politică", cu care am făcut cunoştinţă demult, în armată. Într-o noapte de pe la începutul anilor '80, un soldat stătea în postul de gardă şi l-a somat cu regulamentarul „Stai! Stai că trag!" pe cel pe care l-a prins că tocmai sărise gardul unităţii. Era un caporal care se întorcea beat din oraş. Soldatul n-a ţinut seama de grade şi l-a dus pe intrus la corpul de gardă. A doua zi, un veteran avea să pună diagnosticul situaţiei: „Ăsta n-a avut deloc orientare politică. Să vezi ce futai îl aşteaptă după". Ceea ce s-a şi întâmplat.

Soldatul s-o fi crezut bine orientat politic faţă de comandantul regimentului, al garnizoanei, faţă de ministrul Apărării sau chiar faţă de Comandantul Suprem. Numai că în viaţa reală, aşa cum avea s-o constate şi el, o bună orientare politică este exact opusul a ceea ce pare. E o formă aproape legală de încălcare a legii. Douăzeci de ani mai târziu, când a refuzat să inculpe fără probe suspectul dictat de superiori, procurorul Cristian Panait a avut şi el o mare problemă de orientare politică, din care n-a putut să iasă decât printr-o fereastră de la etajul patru.

Pentru cei care n-au făcut armata sau n-au avut de-a face cu sisteme puternic ierarhizate, cum sunt poliţia şi procuratura, pare surprinzător că „orientarea politică" a devenit, de regulă, mai puternică decât legile, regulamentele sau normele care guvernează aceste sisteme. Şi spun „de regulă" pentru că orientarea asta politică, oricât de folositoare ar fi, are şi un mare neajuns: atunci când se rupe regula, devine mai instabilă decât nitroglicerina.

Şeful poliţiei din Deta a fost, în mod cert, un tip bine orientat politic de a rezist