Mesajul a fost trimis. Multumesc!

278 de suprafeţe supradeclarate la APIA Mureş în 2011

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 27 iulie 2011 ·

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural Mureş din 27 iulie, reprezentanţii APIA Mureş şi-au prezentat problemele curente din cadrul activităţii pe anul în curs. Astfel, în prezent, se află în derulare subvenţia pe suprafaţă, campania 2011, fiind în procesare un număr de 31.971 de dosare cumulând o suprafaţă de 252.890 de hectare.

Începând cu anul trecut, cererile au fost preluate electronic prin sistemul IPA online, procedură prin care fermierii au putut să-şi depună cererea de sprijin pe suprafaţă direct prin reţeaua de internet. Problemele ivite au vizat supradeclarările, actualizarea imaginilor din blocurile fizice, recuperarea debitelor, controlul clasic pe teren şi prin teledetecţie. Pentru Campania 2011, au fost înregistrate un număr de 278 de blocuri fizice supradeclarate, din care în prezent, mai sunt 42 de cazuri nerezolvate. “Din nefericire, în judeţul Mureş se constată că fermierii nu conştientizează importanţa declarării corecte a suprafeţei utilizate, fapt pentru care ne confruntăm cu fenomenul de declarare a aceleeaşi suprafeţe de către 2 sau mai mulţi utilizatori. De asemenea, deşi au semnat un angajament prin care se obligă să se prezinte ori de câte ori sunt solocitaţi la sediile APIA, fermierii nu vin, ceea ce îngreunează procedura şi duce la sancţiuni directe din partea noastră conform procedurii” a precizat Ţiţiu Adina Mirela, Şef Serviciu Autorizare CNDP şi Ajutoare specifice comunitare, APIA Mureş

322 de dosare la controlul clasic

În ce priveşte controlul clasic pe teren, pentrru Campania 2011, au fost selectate un număr de 322 de dosare, cu o suprafaţă de 3.797 de hectare şi 2.344 de parcele, dosare care urmează a fi finalizate până în luna august a acestui an. În ce priveşte controlul prin teledetecţie, dacă anul trecut au fost 8.567 de ferme în control, pentru acest an, la controlul prin teledetecţie nu a fost soluţi

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum o ora
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 45 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Papa Francisc se simte mai bine, dar va rămâne în spital pentru a continua tratamentul

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 59 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 39 minute
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 49 minute
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 2 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Vremea

București
acum

17°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°