Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Păsărică...Pişu...Găleată sunt câteva dintre numele proprii româneşti ciudate. Vezi lista întreagă

Publicat in Antena 3, miercuri 27 iulie 2011 ·

Vremurile când părinţii alegeau pentru copii prenume precum Vasile, Ion, Gherghina sau Paraschiva sunt de mult apuse. În schimb, pe noile certificate de naştere întâlnim adesea prenume de fotbalişti sau cântăreţi.

După Revoluţie, când mirajul telenovelelor latino-americane i-a fascinat pe mulţi dintre români, aceştia au început să-şi boteze odraslele cu numele personajelor din seriale. Astfel, Esmeralada, Kassandra, Mercedesa, Juan Carlos, Giovani sau Armando Jose au apărut din ce în ce mai des pe certificate de naştere ale copiilor.

Apoi, românii au trecut la noi surse de inspiraţie şi au început să aleagă nume cu prestigiu şi cu rezonanţă exotică pentru cei mici. Au fost la modă, rând pe rând, nume de fotbalişti, actori şi cântăreţi. Cu toate acestea, românii nu au renunţat de tot la tradiţii.

Ana-Maria, Alexandra, Ioana, Andrei, Ştefan sau Matei sunt prenume alese frecvent de cei care devin părinţi pentru copiii lor. Nu lipsesc însă extremele. CG 4 Ministru, Lămâia, Semafor, Justiţia, Pişu, Păsărică, Curcă, Bucă sau Labă sunt nume sau prenume purtate de unii dintre români. Dovadă că inspiraţia naşilor sau a părinţilor nu are limite.

Prenume preluate din telenovele

Esmeralda

Kassandra

Mercedesa

Juan Carlos

Ricardo

Giovani

Mateo

Armando Jose

Prenume preluate de la actori, cântăreţi şi fotbalişti celebri

Brad

Angelina

Ronaldo

Alessandro

Vanessa

Jennifer

Thalia

Rosalia

Prenume alese din Calendarul Ortodox

Maria

Ioana

Elena

Georgiana

Andrei

Ştefan

Gabriel

Florin

Matei

Nume şi prenume neobişnuite

Ministru

Lămâia

Poliţia

Justiţia

Semafor

Bucă

Păsărică

Curcă

Labă

Găleată @

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Surse Reuters: SUA şi Ucraina se pregătesc să semneze marţi acordul privind mineralele. Trump ar urma să-l anunţe în discursul din Congres

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Donald Trump şi Ucraina intenţionează să semneze mult discutatul acord privind mineralele, au declarat marţi pentru Reuters patru persoane familiare cu situaţia. Preşedintele Donald Trump le-a spus consilierilor

Atenţionare de călătorie transmisă de MAE - Condiţii meteorologice nefavorabile în Insulele Canare, până vineri

News.ro acum 26 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Spaniei – Insulele Canare asupra faptului că este în vigoare o alertă privind condiţii meteorologice nefavorabile,

Crin Antonescu: Eu nu mă retrag, nu mă retrag niciodată de undeva, dintr-o bătălie /Ilie Bolojan a fost destul de clar, ar trebui să iasă fix precum cucu, în fiecare zi la ora 6, la Cotroceni şi să spună ”nu candidez, nu candidez, nu candidez”

News.ro acum 54 minute
Candidatul coaliţiei de guvernare la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a declarat, marţi seară, că nu se va retrage din cursa electorală şi că niciodată nu a abandonat o bătălie. El spune că Ilie Bolojan a fost clar când a declarat

Volodimir Zelenski, umil după întreruperea aprovizionării cu arme: „Suntem gata să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump”

Adevarul acum 4 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat, marţi, că este pregătit se semneze acordul privind mineralele rare şi că este gata să coopereze sub „conducerea puternică” a lui Donald Trump, după ce acesta a oprit, luni seară, transporturile m

Călin Georgescu își depune vineri candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 7 ore
Candidatul independent Călin Georgescu, susținut de partidele parlamentare AUR și POT, își va depune candidatura pentru alegerile prezidențiale mai vineri, 7 martie, la ora 16:00, la Biroul Electoral Central (BEC). Georgescu era așteptat să își depu

Marius Tucă Show începe miercuri, 5 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Cine este "preşedintele de rezervă" al Statelor Unite cât timp Trump îşi rosteşte discursul în Congres. Cum este desemnat și de ce

Ziare.com acum 2 ore
Discursul de marţi seară, 4 martie, al preşedintelui american Donald Trump va avea loc în faţa membrilor ambelor Camere ale Congresului şi a întregii linii de succesiune prezidenţială - cu o excepţie notabilă. În fiecare an, un membru al Cabinetului

"Votul pentru Georgescu, o batjocură la adresa celor care au murit în 1989". Atac dur al lui Burduja după ce candidatul suveranist a declarat că vrea România afară din UE și NATO

Ziare.com acum 5 ore
Sebastian Burduja, ministrul Energiei, l-a atacat marţi, 4 martie, într-o postare pe pagina personală de Facebook pe candidatul independent la alegerile prezidenţiale din noiembrie 2024, Călin Georgescu. Burduja a spus despre Georgescu că nu mai las

Zelenski a cerut echipei sale să obţină informaţii oficiale despre suspendarea ajutorului american. „Oamenii nu ar trebui să fie nevoiţi să ghicească"

Ziare.com acum 40 minute
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat marţi, 4 martie 2025, că le-a cerut ministrului apărării, şefilor serviciilor de informaţii şi diplomaţilor să ia legătura cu omologii lor americani pentru a obţine „informaţii oficiale” despre suspendarea

"Semnal de alarmă pentru statul român". Reacția lui Nicușor Dan după ce Serviciile Moscovei au sărit în apărarea lui Călin Georgescu

Ziare.com acum 4 ore
Nicuşor Dan, primarul Capitalei și candidat independent în alegerile prezidenţiale, a afirmat marţi, 4 martie, că ultimele declaraţii ale Serviciului rus de Informaţii Externe reprezintă ”primul act public oficial prin care Rusia intervine în spriji

Vremea

București
acum

mar.

2°/11°
mie.

4°/14°
joi

5°/16°
vin.

7°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/18°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

0°/9°
mie.

1°/13°
joi

6°/14°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-0°
mar.

-0°/10°
mie.

1°/13°
joi

3°/16°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/18°