Masacrul din Norvegia poate fi interpretat, desigur, ca operă a unui dement scăpat de sub control. Îşi pot permite însă europenii naivitatea de a considera uciderea celor 76 de oameni ca o acţiune izolată, într-un moment în care extremismul şi intoleranţa sunt în plină expansiune pe tot continentul?

În manifestul său online, ucigaşul Anders Behring Breivik scria că musulmanii trebuie consideraţi animale sălbatice.

„Nu trebuie să dăm vina pe animalele sălbatice, ci pe multiculturalişti, care au permis animalelor să intre pe pământul nostru", spune Breivik.

De fapt, autorul masacrului nu spune nimic în plus faţă de mulţi alţi extremişti europeni: străinii (şi aici putem înţelege musulmanii, romii, hinduşii, sau orice vrem noi) nu au ce căuta în ţările noastre, iar vina pentru „invazia" acestora le aparţine politicienilor care susţin multiculturalismul (existenţa paşnică în aceeaşi ţară a mai multor culturi diferite). În multe ţări din Europa, cum ar fi Germania, Olanda, Italia sau Ungaria, există grupări neofasciste care militează pentru alungarea străinilor sau, mai rău, îşi cheamă adepţii la luptă, cu arma în mână, pentru atingerea acestui obiectiv.

Curentul antimulticulturalism este răspândit şi printre mulţi politicieni extremişti, iar succesul acestora în rândul populaţiei este măsurat de rezultatele bune obţinute de partidele lor în alegeri. Ca să dăm doar un exemplu, formaţiunea extremistului olandez Geert Wilders (admirat de altfel de teroristul norvegian) a ajuns după ultimele alegeri a treia ca importanţă din Olanda.

Chiar politicieni de prim rang, cum ar fi cancelarul german Angela Merkel, au trebuit să recunoască, recent, faptul că încercările de a crea în Europa societăţi multiculturale au eşuat şi că principiul că oamenii cu bagaje culturale diferite pot trăi paşnic împreună nu este realist.

De ce pierde teren totuşi ace