Reducerea fiscalităţii pe forţa de muncă cu două-trei procente în a doua parte a acestui an a fost anunţată de Guvern încă din ianuarie, singura condiţie fiind revenirea economiei şi creşterea veniturilor la buget.
Chiar dacă aceste criterii au fost îndeplinite, posibilitatea scăderii contribuţiilor este în continuare incertă, reiese din declaraţiile ministrului Muncii, Sebastian Lăzăroiu. El a spus ieri, după întâlnirea cu delegaţia Fondului Monetar Internaţional (FMI), că deşi subiectul nu a fost discutat cu oficialii instituţiei internaţionale, el este în atenţia Guvernului.
„Eu am mai spus asta, o să rămânem prudenţi. E un lucru care e luat în calcul, e luat în discuţie, dar când se va face nu ştim încă", a declarat Lăzăroiu. În urmă cu câteva luni însă, guvernanţii erau mult mai optimişti în această privinţă, chiar dacă oficial economia încă nu ieşise din recesiune. „În funcţie de evoluţia economiei, Guvernul are în vedere reducerea fiscalităţii cu forţa de muncă", spunea premierul Emil Boc în luna februarie.
Venituri cu 9,6% mai mari la buget
Între timp, economia a început să-şi revină. În primul trimestru, produsul intern brut a crescut cu 0,7% faţă de ultimul trimestru din 2010, respectiv cu 1,7% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Şi încasările la buget sunt mai mari: după primele şase luni, veniturile sunt cu 9,6% peste nivelul de la mijlocul anului trecut, cu un plus de 7,4 miliarde de lei. Suntem însă în a doua jumătate a anului, iar CAS a rămas la acelaşi nivel. În prezent, angajatorul plăteşte la stat nu mai puţin de şase categorii de contribuţii pentru veniturile acordate angajaţilor. Acestea variază între 0,15% şi 0,85% (contribuţia pentru asigurări de accidente de muncă şi boli profesionale) şi 20,8% (contribuţia de pensie). La acestea se mai adaugă alte trei contribuţii, pe care angajatorul le reţine angajaţilor pe