Rezultatele monitorizării reproducţiei dirijate la animalele de fermă din judeţul Mureş au fost prezentate ieri, în cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, de către coordonatorul Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Mureş, Suba Kalman.
În judeţul Mureş reproducerea este organizată şi desfăşurată prin însămânţări artificiale (la bovine şi suine) şi prin montă naturală dirijată (la cabaline, suine şi ovine). În cazul păsărilor, monitorizarea reproducţiei se face prin două staţii de incubaţie autorizată, la Crăieşti şi Reghin, iar la albine, de un număr de 11 stupine de multiplicare. În acest an au fost autorizaţi pentru a efectua însămânţări artificiale un număr de 148 de operatori însămânţători, 120 la specia bovină, 3 la specia suină şi 25 la bovină şi suină.
„În 2011, faţă de perioada anului trecut, numărul animalelor programate pentru reproducţie dirijată-însămânţări artificiale a fost de 36.297, la specia bovine, faţă de 40.926 înregistrate anul trecut, iar la specia suine, s-a înregistrat o creştere, de la 13.845 în 2010 la 14.680 în acest an. În ce priveşte animalele programate pentru monta naturală, la specia ovină s-au înregistrat un total de 255729 de cazuri, 21.782 la caprine şi 768 la cabaline” a precizat Suba Kalman, coordonatorul Oficiului pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie Mureş.
97 de mânji mai puţin decât în 2010
În cazul ovinelor, în acest an, numărul oilor fătate a crescut cu 6750 de capete, iar la caprine, a crescut cu 7452 de capete. În cazul femelelor montate şi a mânjilor la cabaline, numărul acestora a scăzut cu 248 de capete, respectiv 97 de capete, motivul fiind acela al scăderii rolului cabalinelor în efectuarea muncilor agricole şi a îmbătrânirii crescătorilor de cai.
„În ce priveşte consumul de material seminal la taurine, până la 30 iunie, 2011, s-a înregistrat un număr de doze