Multe persoane infectate cu virusurile hepatitice B şi C nu prezintă niciun simptom ani întregi, însă boala poate evolua spre ciroză. Cele mai recente date statistice arată că, în România, există 790.000 de persoane infectate cu virusul hepatitic B şi 700.000 cu cel de tip C.
Virusurile hepatitice B şi C sunt considerate cele mai periculoase, deoarece, în cele mai multe cazuri, infecţia poate evolua fără simptome mulţi ani. „Există cazuri în care persoana infectată nu prezintă niciun simptom chiar şi15-20 de ani şi, la un moment dat, se trezeşte cu ciroză sau, mai grav, cu cancer hepatic", explică prof. dr Adrian Streinu-Cercel, directorul Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş" din Bucureşti.
Pentru a evita îmbolnăvirea, trebuie să ne vaccinăm împotriva hepatitelor A şi B, dar şi să ne luăm câteva măsuri suplimentare de prevenire a infecţiei. Acesta este mesajul transmis de reprezentanţii Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu ocazia Zilei Mondiale a Hepatitelor, marcată astăzi, 28 iulie.
Vaccinarea oferă protecţie pe termen lung
În prezent, încep să fie vizibile efectele introducerii în anul 1995 a vaccinului împotriva tulpinei B la nou-născuţi. Datele statistice arată că, anul acesta, numărul persoanelor infectate cu virusul hepatitic B este de 790.000 în comparaţie cu 900.000, cât indicau datele oficiale de anul trecut.
Deşi vaccinul este introdus în Programul Naţional de Vaccinare, medicii recomandă administrarea, preventiv, a unei noi doze la copiii de vârstă şcolară. „De asemenea, un rapel (n.r. - doză) se recomandă şi în cazul tinerilor care nu şi-au început viaţa sexuală, dar la naştere au fost imunizaţi", explică medicul primar de boli infecţioase Adriana Moţoc, specialist în tratarea hepatitelor la Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Tropicale „Victor Babeş" din Bucureşti.
Dublă imunizar