Trecând prin evenimentele recente, pe care unii semeni le-ar fi socotit înspăimântătoare, m-am raportat la ele şi la apariţia lor tocmai în viaţa mea, fără nici un preaviz, ca la o experienţă unică, plină de provocări.
După operaţia la nivel cranian, necesară din cauza unei hemi-pareze drepte progresiv-accelerate, acum, că pot să mă mişc, pot gândi, vorbi, scrie, că am redobândit senzitivitatea la nivelul feţei, a mâinii şi piciorului pe partea dreaptă, mă consider o norocoasă, nicidecum participantă la întâmplări pline de jale. Nu mă ofer ca reper sau model, ci doresc să împărtăşesc o altă perspectivă de abordare a greutăţilor, spre a transforma nişte trăiri ce pot fi puternic negative în stări de mobilizare şi optimism. Voi pomeni, cu nesecată uimire, complexul de factori care mi-au permis să trec cu bine şi în timp condensat (din 16.06.2011, când am fost la primul consult local la neurologie, până în 12.07, când am revenit cu bine şi rezonabil de “funcţională” în ţară) peste aceste încercări, recunoscând că puţină lume are ocazia reunirii elementelor reuşitei, cele presupuse sau complet surprinzătoare. Cel mai mult vreau să-mi exprim gratitudinea faţă de câţiva oameni cu adevărat minunaţi. De aceea, acesta va fi unul din eseurile sobre, care nu pot lua în derâdere aspecte aproape sacre. Voi pomeni primii factori ai extraordinarei şanse prin care am putut avea un nou început.
Porneşte avalanşa
Totul a pornit de la dificultatea sporită de a scrie şi a folosi mâna dreaptă, cu semnele treptate ale hemi-parezei, fapt ce m-a îndreptat spre un consult neurologic. Mi s-a solicitat o examinare IRM, iar după acest moment evenimentele au pornit în avalanşă. Era afectat lobul central stâng al creierului, centrul vorbirii, mişcării şi presiunii. Doresc să atribui meritul cuvenit doctorilor de radiodiagnostic şi radiologie-imagistică medicală, celor neurol
