Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românii au cea mai lungă săptămână de lucru din UE

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Românii, angajaţi cu normă întreagă, au cel mai ridicat nivel de lucru din UE cu 41,3 ore pe săptămână.

Media europeană este de 39,7 ore de lucru pe săptămână în ţări precum Germania sau Marea Britanie, în timp ce la polul opus se situează finlandezii, cu 37,8 ore pe săptămână.

România este urmată de Luxemburg (40,8 ore), Marea Britanie, Polonia, Germania şi Bulgaria (toate patru cu 40,5 de ore), respectiv Estonia şi Cehia (ambele 40,4 ore), potrivit Mediafax.

În România, săptămâna de lucru normală negociată colectiv a fost de 40 de ore anul trecut, maxim în UE, la egalitate cu Bulgaria, Estonia, Grecia, Ungaria, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Polonia şi Slovenia. Cea mai redusă asăptămână de lucru negociată colectiv a fost cea din Franţa, de 35,6 ore, potrivit unui raport al Fundaţiei Europene pentru Îmbunătăţirea Condiţiilor de Muncă şi Viaţă (Eurofound).

Limita maximă legală pentru o săptămână de lucru în România a fost anul trecut 48 de ore, maxim în UE, alături de alte 15 state. Minimul este înregistrat în Belgia, de 38 de ore.

În privinţa concediului mediu anual plătit, stabilit prin negocieri colective, România, cu 21 de zile, se situează la coada unui clasament format din 14 state UE pentru care sunt disponibile informaţii. Cipru şi Estonia, cu 20 de zile fiecare, ocupă ultima poziţie. De cele mai multe zile plătite de concediu beneficiază danezii şi germanii (câte 30 de zile).

Românii au ocupat primul loc în spaţiul comunitar şi în privinţa numărului anual de ore de muncă acceptate prin negocieri colective, cu 1.864 ore, urmaţi de polonezi (1.865 ore), bulgari, estoni, unguri şi sloveni (1.848 ore). Germania (1658,8 ore), Danemarca (1.628) şi Franţa (1.602,6) ocupă ultimele locuri. În UE o persoană lucrează anual, în medie, 1.714,9 ore.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aderarea la Schengen pentru România și Bulgaria este aproape garantată | Presa germană

Libertatea acum 2 ore
Miniștrii de interne ai Austriei, României, Bulgariei și Ungariei au convenit, vineri, la Budapesta, asupra unui nou pachet privind protecția frontierei, pentru a stabili cursul de aderare a celor două țări balcanice la Schengen, relatează Die Press

Accident feroviar mortal. Un bărbat a murit după ce mașina în care se afla a fost lovită de trenul Bucureşti-Timişoara

Ziare.com acum 2 ore
O maşină a fost lovită de un tren vineri seară, 22 noiembrie, în municipiul Lugoj, judeţul Timiş, iar şoferul a decedat. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică, el fiind evaluat de medici. ”În această seară, în jurul orei 20:45, am fost

Marcel Ciolacu, întrebat dacă îşi dă demisia de la şefia PSD dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale: Categoric, da!

News.ro acum 2 ore
Candidartul social-democrat la Preşedinţie, Marcel Ciolacu, anunţă că, dacă nu intră în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale, va demisiona din funcţia de preşedinte al PSD. Întrebat dacă România este pregătită să aibă un preşedinte femeie, lide

Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe britanici 86,5 milioane de euro, anunţă Guvernul

News.ro acum o ora
Încoronarea regelui Charles al III-lea i-a costat pe contribuabilii britanici 72 de milioane de lire sterline (86,5 milioane de euro), potrivit datelor oficiale, relatează AFP. Britanicii antimonarhişti primesc apă la moară din cauza încoronării reg

Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital

Ziua Constanta acum 5 ore
Cinci copii de la o grădiniţă din Timişoara au fost transportaţi cu ambulanţele la spital, vineri, după ce au acuzat stare de rău, arată o informare de presă transmisă de şef Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) Timiş, Aura Danielescu citat de Ager

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum 7 ore
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei

News.ro acum o ora
ANAF avertizează cu privire la mesaje false transmise în numele instituţiei de la o anumită adresă de e-mail, precizând că instituţia interacţionează cu contribuabilii fie prin Spaţiul Privat Virtual (SPV), platforma oficială securizată, fie prin Po

Marcel Ciolacu: „A țipat jumătate de oră lângă mine, ce blat să am eu cu George Simion?”

HotNews acum o ora
Marcel Ciolacu, candidatul social-democraților la alegerile prezidențiale, a negat ferm vineri seară, încă o dată, că ar exista o înţelegere pentru ca liderul AUR, George Simion, să intre alături de el în turul al doilea. Premierul a susținut că „nu

Iniţiator al constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, Eugen Pătraş a primit interdicţie de a intra pe teritoriul ucrainean

G4Media acum 3 ore
Avocatul Eugen Pătraş, care este iniţiatorul constituirii Bisericii Ortodoxe Române din Ucraina, afirmă că a primit interdicţia de a pătrunde pe teritoriul statului ucrainean pe o perioadă de trei ani. Pătraş, care este şi vicepreşedinte al Centrulu

Ciolacu a discutat din nou cu Trump, împreună cu Viktor Orban. Ce spune despre intrarea României în programul Visa Waiver

Mediafax acum 4 ore
Românii nu ar trebui să se teamă că noul preşedinte al SUA, Donald Trump, ar putea să spună că România nu e pregătită pentru Visa Waiver, spune premierul Marcel Ciolacu. El a discutat vineri, la telefon, cu Donald Trump şi Viktor Orban despre contex

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

0°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/6°
mar.

-1°/6°
Constanta
acum

14°
sâm.

4°/15°
dum.

2°/6°
lun.

4°/7°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-7°/1°
dum.

-8°/0°
lun.

-1°/2°
mar.

-2°/3°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°
mar.

1°/5°