Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Examenul de suplinire în învăţământ va avea loc pe 4 august

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Concursul de suplinire pentru cele 616 posturi vacante din învăţământ va începe pe 3 august cu probele practice şi testele de limbă. Pe 4 august va avea loc proba scrisă la Şcoala cu clasele I-VIII „Grigore Moisil” Satu Mare. Candidaţii vor fi prezenţi în sala de concurs, cel mai devreme la orele 8.00 şi cel mai târziu la orele 9.00.

În vederea susţinerii acestui examen, în perioada 1 – 2 august la Grupul Şcolar „Constantin Brâncuşi” Satu Mare se vor revalida fişele de înscriere ale candidaţilor care şi-au depus dosar de concurs în perioada 14-24 iunie 2011. Este vorba despre cei care au obţinut note mai mici decât 5 la concursul din 13 iulie 2011, ce care nu au participat şi nici nu au note mai mari sau egale cu 5 la concursul din iulie 2010 şi/sau iulie 2009, precum şi candidaţii care au obţinut notă peste 5, în iulie 2009 şi mai mică decât 5, în iulie 2010. Sunt aşteptaţi, de asemenea, cei care doresc să susţină concursul de suplinire din 4 august 2011 la altă disciplină decât cea la care au susţinut concursul din 13 iulie 2011. Candidaţii care nu-şi revalidează fişa de înscriere în această perioadă nu vor putea participa la concursul de suplinire din data de 4 august 2011. Tot atunci, îşi pot depune dosarele şi candidaţii care nu şi-au depus dosar în perioada 14-24 iunie 2011 şi doresc să participe la concursul de suplinire din 4 august 2011 sau titularii care doresc detaşare la cerere prin concurs specific, suplinitorii fără studii corespunzătoare, precum şi persoanele care doresc să ocupe un post în sistemul plata cu ora (pensionari, persoane încadrate cu funcţia de bază în alt domeniu).

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 11 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 9 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 9 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°