Despre pictorul Alexandru Ciucurencu (1903-1977) s-a scris mult în timpul vieţii acestuia, dar poate cea mai frumoasă şi mai corectă privire critică asupra operei sale aparţine regretatului Radu Ionescu, a cărui amplă monografie dedicată lui Ciucurencu avea să fie republicată în urmă cu câţiva ani, la editura Semne.

O incursiune în tabloul prezentării artistului, pornind de la materialul critic al lui Radu Ionescu, ar fi un semn de preţuire nu numai faţă de coloristul care a făcut epocă în arta românească, dar şi faţă de un remarcabil istoric şi un critic de artă, aproape uitat astăzi. Numai că spaţiul tipografic este foarte limitat şi totuşi, din monografia lui Radu Ionescu -unde aflăm, între altele, că sub ochii omului, “a cărui măreţie a fost modestia, şi a cărui siguranţă s-a întemeiat pe întrebările chinuitoare adresate operei sale, s-au desăvârşit şi s-au născut pictori, au apărut noi modalităţi de a înţelege şi a exprima arta, s-au consolidat valori şi au apus false glorii” - am extras un moment important pentru drumul celui ce avea să devină un mare colorist, formatorul de şcoală Alexandru Ciucurencu. Cel referitor la contribuţia lui Camil Ressu la învăţământul de artă şi la relaţia pictorului cu maestrul său. Se ştie că Alexandru Ciucurencu şi-a urmat drumul, aşa cum cerea o profesie făcută în adevăratul ei sens, fără a uita “marile lecţii pe care le oferea pictura”. Nu a ignorat, însă, nici “tribulaţiile unei epoci şi ale unei societăţi în al cărei destin credea cu candoare şi convingere...”. Tulcea, locul naşterii pictorului, avea să-i ofere primele şi de neuitat lecţii ale uniunii omului cu natura şi culoarea.

Printre îndrumătorii lui Ciucurencu s-au aflat Frederik Storck, Constantin Artachino, G.D. Mirea şi Camil Ressu, pe acesta din urmă considerându-l maestrul său. “Ressu a înfăptuit gesturi revoluţionare în învăţământul nostru”, le sp