Guvernul a decis ca fiecare bătrân să primească alimente la preţ de producător. Ele vor fi raţionalizate şi distribuite de autorităţile locale. Sursa: AgerpresSursa: AGERPRES
1 /.
Guvernul a avizat în ședința de astăzi "Coșul de solidaritate", un proiect propus de UNPR pentru sprijinul pensionarilor. Măsura ar putea fi o alternativă pentru Programul PEAD care nu va mai fi implementat în 2012, potrivit surselor guvernamentale. Proiectul, prezentat Guvernului sub forma unui memorandum, a fost propus colegilor din Coaliție de reprezentanții UNPR și prevede ca pensionarii să poată achiziționa alimente la preț de producător.
”În aceste condiții, considerăm oportună inițierea unui program guvernamental numit ”Coșul de solidaritate” având ca obiectiv sprijinirea pensionarilor prin acordarea lunar, contra cost, la prețul cel mai scăzut posibil, a unui pachet conținând alimente de bază: făină, zahăr, ulei, mălai, orez și altele”, se precizează în memeorandumul semnat de miniștrii de interne, finanțe, agricultură, sănătate și de președintele Administrației Naționale a Rezervelor de Stat, Adrian Gurău.
Programul, în sarcina prefecturilor
UNPR a propus acest proiect prin care, începând cu toamna acestui an, toţi pensionarii din România vor putea achiziţiona câte un pachet cu alimente de bază la preţ de producător.
Programul ''Coşul de solidaritate'' va fi derulat de Guvernul României şi implementat prin consiliile judeţene şi consiliile locale, procesul fiind monitorizat de Instituţia Prefectului.
Produsele vor fi achiziţionate prin contracte încheiate la nivel naţional, în urma unor licitaţii transparente, iar ambalarea şi distribuţia pachetelor se vor realiza prin instituţiile administraţiei publice locale.
Potrivit președintelui UNPR, Marian Sârbu, pensionarii își vor putea cumpăra produsele de bază la prețuri mai mici din