Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un agent de pază din Buzău a fost tăiat de mai mulţi fani ai echipei Petrolul Ploieşti

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Scandalul a fost provocat într-un bar din centrul Buzăului de şase fani ai echipei de fotbal Petrolul Ploieşti.Cei şase au văzut într-un bar meciul disputat de echipa lor în Buzău. Au refuzat să plătească consumaţia iar apoi au atacat agenţii unei firme de pază şi protecţie.

Cei şase ploieşteni sunt cunoscuţi drept scandalagii, pentru antecedentele lor figurând în baza de date a Jandarmeriei printre cei cu interdicţie de a intra pe stadioanele din ţară.Chiar şi aşa, ei au venit la Buzău, unde echipa favorită a susţinut luni seară un meci din Liga I.

Ultraşii, cu vârste cuprinse între 23 şi 28 de ani, au rămas să vadă partida la televizor în cafeneaua Romantic.S-au îmbătat şi au început să facă scandal în bar. Au distrus toaleta şi au vrut să plece fără să-şi plătească consumaţia, în valoare de 220 de lei. În acel moment au intervenit doi agenţi ai firmei de pază Total Grup Security. “Avem contract de monitorizare, intervenţie şi pază umană la barul respectiv. Şase indivizi au vrut să părăsească locaţia fără să plătească. A intervenit o echipă de-a noastră iar furia celor şase s-a îndreptat asupra ei. La un moment dat, unul dintre agenţii noştri a fost tăiat de unul dintre suporteri, în vârstă de 25 de ani, cu o sticlă. Băieţii noştri aveau obiectiv acolo şi au încercat să îi liniştească şi să îi convingă să plătească ceea ce au consumat”, ne-a declarat Valeriu Modoran, administratorul firmei de pază.

Citeşte amănunte în ediţia de Muntenia a cotidianului "Adevărul" de astăzi. Ziarul se găseşte la toate chioşcurile de difuzare a presei din Buzău, împreună cu ediţia naţională a Adevărul (48+16 pagini), la preţul unic de 1,9 lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum 2 ore
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Cod Roșu de caniculă în București și județul Ilfov! A fost transmis mesaj Ro-Alert

Ziua Constanta acum 9 minute
În contextul emiterii avertizarii meteorologice cod roșu, valabilă pentru municipiul București și județul Ilfov, valabilă în perioada 22.07.2025, ora 10:00 - 23.07.2025, ora 10:00, privind temperaturi maxime între 40 și 41 de grade, disconfort termi

BREAKING Oligarhul moldovean Vladimir Plahotniuc a fost reținut în Grecia

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Inspectoratul General al Poliției (IGP) a anunțat marți că poliția din Grecia l-a reținut pe oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc, transmite Zdg.md. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

VIDEO. Știri Constanța Administratorul plajei Yucatan agresat de o femeie cu un baston. Scene filmate pe plajă

Ziua Constanta acum o ora
Imagini cu o femeie care avea un conflict cu un bărbat pe plaja din Mamaia au devenit virale pe rețelele de socializare. Bărbatul a sesizat Poliția din Năvodari și a depus plângere. Conform martorilor, ar fi vorba de aceeași plajă Yucatan din Mamaia

Kaufland România lansează, în premieră națională, programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Operațională, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare București, 22 iulie 2025 – Kaufland România, în parteneriat cu Universitatea „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia, lansează în premieră în România programul de Studiu Dual Universitar în Logistica Opera

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum o ora
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Cât costă acum, în 2025, un an de vechime pentru pensie. Care sunt condițiile de îndeplinit și actele necesare

Gandul acum 31 minute
Completarea stagiului de cotizare la sistemul public de pensii se poate face și în 2025, dar persoanele interesate trebuie să știe că, pentru asta, este nevoie de încheierea unui contract de asigurare socială cu Casa Teritorială de Pensii. Conform l

Turul Franței: Mathieu van der Poel abandonează din cauza unei pneumonii

Mediafax acum 19 minute
Conform anunțului oficial de marți dimineață al echipei, Van der Poel a acuzat în ultimele zile simptome ale unei răceli ușoare, însă starea sa s-a agravat considerabil în cursul zilei de luni. Sportivul a fost monitorizat constant de stafful medica

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum o ora
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Vremea

București
acum

32°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/34°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

34°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/33°
Timisoara
acum

24°
mar.

19°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°