Tanara soprana Letiţia Viţelaru a câştigat prima bursă la Accademia Teatro alla Scala din Milano, acordată de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, informeaza coordonatorul proiectului Mihai Stan.
În perioada 12 – 14 mai 2011, la sediul Teatrului La Scala din Milano a avut loc selecţia de admitere la cursurile organizate de Accademia Teatro alla Scala din Milano pentru anii universitari 2011-2012 şi 2012-2013.
În acest scop, la începutul acestui an, Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia şi Academia Teatrului La Scala din Milano au luat de comun acord decizia organizării unui concurs pentru acordarea unei burse la cea mai importantă instituţie de învăţământ muzical din Italia.
Concursul s-a adresat tinerilor interpreţi din domeniul operei lirice, cetăţeni români, cu vârsta maximă de 30 de ani, valoarea totală a bursei pentru cei doi ani academici (13 000 euro/an academic) urmând să fie suportată din bugetul Institutului Cultural Român, conform procedurilor financiar-contabile proprii.
În urma selecţiei organizate la sediul Operei Naţionale Bucureşti în data de 18 mai 2011, au fost desemnate trei câştigătoare. Astfel, în selecţia finală de la Milano au intrat sopranele Simona Nicoletta Jidveanu, Rodica Vică şi Letiţia Nicoleta Viţelaru.
Din cei 180 de candidaţi, comisia de jurizare, formată din personalităţi ai operei lirice italiene, i-a admis la cursurile organizate de Accademia Teatro Alla Scala din Milano pentru anii academici 2011-2012 şi 2012-2013 pe următorii: sopranele Yeo Na Hyun (Corea del Sud), Ludmilla Bauerfeldt (Brazilia), Lina de Alcântara Mendes (Brazilia) şi Letiţia Viţelaru (România), mezzosoprana Bang Shin Je (Corea de Sud), tenorii Jung Jaeyoon (Corea de Sud) şi Carlos Cardoso (Portugalia) şi baritonii Sergio Vitale (Italia) şi Mikheil K