Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spectacolul-fenomen şi paradoxul de la Constanţa

Publicat in Adevarul, miercuri 27 iulie 2011 ·

„Egoistul“, regizat de Radu Beligan, se joacă de fiecare dată cu casa închisă la Teatrul Naţional Bucureşti (TNB), dar la Constanţa s-a amânat din lipsă de spectatori. Programat iniţial pentru 4 august, la Casa de Cultură a Sindicatelor Constanţa, „Egoistul“, cu Radu Beligan în rol principal, se va juca abia pe 12 septembrie.

Reprezentaţia a fost amânată deoarece Radu Beligan se află în concediu, dar şi pentru că au fost vândute doar 100 de bilete, sala Casei de Cultură având o capacitate de 800 de locuri. Organizatorii dau vina pe sezonul estival şi cred că oamenii preferă să stea la plajă în loc să se culturalizeze.

Pentru Teatrul Naţional din Bucureşti, „Egoistul" este o mină de aur. De la data premierei, 16 noiembrie 2004, spectacolul a avut 251 de reprezentaţii, 195 la sediu şi 56 în deplasare. Publicului bucureştean îi este aproape imposibil să găsească bilete la această producţie care se desfăşoară la Sala Amfiteatru, cu o capacitate de doar 350 de locuri.

Actriţa Ileana Olteanu şi Radu Beligan

Conform directorului TNB, Ion Caramitru, locurile se epuizează, la o singură coadă, într-o jumătate de oră. Caramitru a luat măsuri, după ce a primit reclamaţii scrise din partea publicului, care arătau că speculanţii cumpărau şi 60 de bilete o dată şi le vindeau la suprapreţ, „la coada cozii".

Spectacolul se va relua în stagiunea viitoare în repertoriul Teatrului Naţional, iar o persoană nu are voie să cumpere mai mult de patru locuri, la preţurile de 40 de lei şi de 50 de lei pentru un loc. Medeea Marinescu, actriţa care joacă rolul tinerei amante în spectacolul „Egoistul", explică succesul fulminant al producţiei prin faptul că „avem de-a face cu «fenomenul» Radu Beligan, care, la cei aproape 93 de ani (pe care îi va împlini la sfârşitul acestui an), duce un spectacol de aproape două ore, fără a părăsi niciun m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce spune ministrul de Finanțe despre problema amânării sau blocării plăţii pensiilor şi a salariilor, după două zile de proteste ale angajaților

HotNews acum 7 minute
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a dat marți asigurări că nu se pune problema amânării sau blocării plății pensiilor și a salariilor din aparatul de stat, „așa cum s-a vehiculat, pe surse, în mass-media”, după ce a avut o întâlnire cu repreze

După trei ani, CCR îi dă înapoi lui Traian Băsescu privilegiile de fost președinte

HotNews acum 4 ore
Curtea Constituțională a hotărâtm, marți, 1 iulie, că modificarea legislativă prin care fostului președinte Traian Băsescu i-au fost retrase anumite beneficii este contrară Constituției. Contactat de HotNews, Traian Băsescu nu a vrut să comenteze de

„Suntem cu spatele la zid”. Vicepremierul Dragoş Anastasiu anunţă o nouă „ordonanţă trenuleţ”. Când va fi gata pachetul fiscal

Adevarul acum o ora
Vicepremierul Dragoş Anastasiu afirmă că zilele acestea va fi anunţat întregul pachet fiscal, în fapt o nouă „ordonanţă trenuleţ”.

Elena Udrea poate fi eliberată din închisoare, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu e definitivă

HotNews acum 5 ore
Elena Udrea poate să fie liberată condiționat, după ce a executat 3 ani și 10 luni de închisoare din pedeapsa primită în dosarul Gala Bute, a decis Judecătoria Ploiești. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face recurs în trei zile. Judecătoria

Vicepremierul Dragoș Anastasiu, către ÎCCJ: „Să strângă cureaua și să nu caute tertipuri creative”

Mediafax acum o ora
„Trebuie să fim solidari și nu să căutăm tot felul de tertipuri. Am făcut-o în ultimii zece ani, că de asta am ajuns unde am ajuns… S-au plafonat salarii, s-a găsit ideea de spor. S-au plafonat sporurile, au venit stimulentele, s-au plafonat stimule

VIDEO Luca Băsceanu, oficial la Universitatea Craiova! » Clip inedit la prezentare

Gazeta Sporturilor acum 10 minute
Luca Băsceanu (19 ani) este oficial noul fotbalist al celor de la Universitatea Craiova. Mijlocașul a post prezentat printr-un clip video inedit. De astăzi, lupt pentru Universitatea Craiova! Abia aștept să ne vedem pe Oblemenco! Forța Știința! - Mi

Misterul panterei negre observate în Bulgaria și România: Amprenta de labă indică altceva, spun experţii bulgari

HotNews acum 29 minute
Animalul sălbatic a cărui prezenţă a fost semnalată în urmă cu câteva zile pe teritoriul Bulgariei şi care ar fi fost văzut apoi și în România, la Giurgiu, ar putea fi de fapt un câine de talie mare, relatează publicația bulgară Novinite citând expe

Fostul adjunct al lui Șoigu la Apărare, „generalul glamour” Timur Ivanov, a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru corupție

HotNews acum 2 ore
Un tribunal din Moscova l-a condamnat marți la 13 ani de închisoare pe Timur Ivanov, fost ministru adjunct al apărării, pentru deturnare de fonduri și spălare de bani într-un dosar de corupție care intervine în plin conflict armat împotriva Ucrainei

Ion Cernea, fost mare campion de lupte și soțul Irinei Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani

HotNews acum 7 ore
Fostul mare campion la lupte Ion Cernea, soțul cântăreței Irina Loghin, a murit la vârsta de 89 de ani, a anunțat Clubul Sportiv Dinamo București „Clubul Sportiv Dinamo anunță cu adâncă tristețe trecerea la cele veșnice a fostului mare campion la lu

Sorana Cîrstea, a patra jucătoare din România eliminată în primul tur la Wimbledon

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea, locul 168 mondial, a fost eliminată, marţi, în primul tur la Wimbledon. Tot marţi, a părăsit iarba londoneză şi Jaqueline Cristian. România a rămas pe tabloul principal doar cu Irina

Vremea

București
acum

28°
mar.

19°/30°
mie.

19°/29°
joi

20°/32°
vin.

21°/35°
Iasi
acum

22°
mar.

15°/26°
mie.

14°/27°
joi

15°/30°
vin.

18°/33°
Constanta
acum

22°
mar.

19°/29°
mie.

16°/25°
joi

19°/25°
vin.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

14°/28°
mie.

11°/29°
joi

15°/33°
vin.

18°/36°
Timisoara
acum

28°
mar.

16°/31°
mie.

15°/35°
joi

17°/39°
vin.

21°/41°