Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BNR a împrumutat patru bănci cu 268,6 mil. lei

Publicat in Curierul, miercuri 27 iulie 2011 ·

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri cu 268,6 milioane lei patru bănci printr-o operaţiune repo, a cărei scadenţă a fost stabilită pentru 2 august, deşi piaţa are suficientă lichiditate, iar dobânzile interbancare se plasează sub dobânda băncii centrale, informează Mediafax.

Potrivit unor dealeri, fondurile au fost atrase de bănci care au dificultăţi să se finanţeze pe piaţa monetară, întrucât există exces de lichiditate în sistem, iar dobânzile sunt la niveluri scăzute. Împrumuturile au fost acordate la o dobândă de 6,25%, nivel egal cu rata dobânzii de politică monetară.

Dobânzile afişate ieri de băncile comerciale pentru plasamentele pe o zi au continuat să crească, la 5,2% - 5,7%, de la 4,14% - 4,64%, întrucât a început o nouă perioadă de constituire a rezervelor minime obligatorii cerute de BNR, dar şi pentru că unele companii fac plăţi la buget şi retrag din plasamentele în lei pe care le au la bănci.

Anterior operaţiunii de ieri, cea mai recentă licitaţie repo a fost organizată de banca centrală la 28 iunie, când a împrumutat 9,9 milioane lei, pentru o perioadă de două zile. O sumă similară a fost împrumutată şi la 31 mai, pentru trei zile.

Un împrumut mai mare decât cel de ieri a fost acordat de BNR la 28 aprilie, când trei bănci au primit pentru patru zile 403,7 milioane lei. În cadrul operaţiunilor repo, BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat.

Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat ieri cu 268,6 milioane lei patru bănci printr-o operaţiune repo, a cărei scadenţă a fost stabilită pentru 2 august, deşi piaţa are suficientă lichiditate, iar dobânzile interbancare se plasează sub dobânda băncii centrale, informează Mediafax.

Potrivit unor dealeri, fondurile au fost atrase de bănci care au dificultăţi să se finanţeze pe piaţa monetară, întrucât există exces de lich

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 6 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Putea fi prevenită tentativa de asasinare a lui Trump din 2024? Un raport al Senatului SUA: „Nu a fost o singură eroare”

Mediafax acum 31 minute
Raportul a fost publicat la un an după ce un bărbat înarmat în vârstă de 20 de ani a deschis focul asupra lui Trump în Butler, Pennsylvania. Documentul acuză Secret Service de neglijență și defecțiuni de comunicare în planificarea și executarea miti

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 13 minute
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

CNS Cartel Alfa organizează luni marş de protest în jurul Parlamentului şi face apel la unitate sindicală pentru acţiuni comune împotriva politicilor sociale şi economice promovate de către actuala clasă politică

News.ro acum o ora
Confederaţia sindicală Cartel Alfa organizează, luni, de la ora 14.30, un marş în jurul Parlamentului şi face un apel la unitate către toate organizaţiile sindicale pentru a acţiona în comun împotriva „atacurilor asupra lucrătorilor şi pensionarilor

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 6 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Video Livrare specială de două tone de gheaţă pentru ursul polar Nuniq, de la Kansas City Zoo

Adevarul acum 2 ore
Ursul polar Nuniq de la Kansas City Zoo a primit o livrare specială de două tone de gheaţă şi o jucărie, ca parte a evenimentului Arctic Sea Ice Day.

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 8 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Constanţa: Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre

News.ro acum o ora
Un băiat de 14 ani s-a înecat în Dunăre, duminică, în judeţul Constanţa, după ce a intrat să se scalde şi nu a mai putut ieşi la mal. El a fost scos din apă şi supus manevrelor de resuscitare, dar nu a putut fi salvat. Reprezentanţii Inspectoratului

Discuții Rusia-China despre SUA și războiul din Ucraina

HotNews acum o ora
Miniștrii de externe din Rusia și China au discutat duminică despre relațiile lor cu SUA și despre perspectivele de încheiere a războiului din Ucraina, a declarat partea rusă într-un comunicat, potrivit Reuters. Șeful diplomației ruse, Serghei Lavro

Vremea

București
acum

30°
dum.

18°/34°
lun.

22°/37°
mar.

23°/36°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/31°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

19°/33°
Constanta
acum

26°
dum.

20°/32°
lun.

21°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

14°/30°
lun.

20°/31°
mar.

18°/32°
mie.

19°/29°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/33°
lun.

20°/36°
mar.

22°/35°
mie.

21°/34°