Italia ar putea avea nevoie de noi măsuri de austeritate pentru echilibrarea bugetului, pe lângă programul aprobat recent, dacă creşterea economică va dezamăgi, a declarat David Riley, analist la Fitch Ratings, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Autorităţile italiene au aprobat un program de măsuri de austeritate în valoare de circa 48 de miliarde de euro, pentru a echilibra bugetul până în 2014.
Guvernul anticipează că economia va avansa cu 1,1% în acest an, urmând ca ritmul să se accelereze la 1,6% în 2014.
"Dacă ritmul de dezvoltare prognozat nu se va concretiza, guvernul va avea nevoie probabil să ia în considerare noi măsuri privind impozitele şi cheltuielile, pentru a echilibra bugetul până în 2014", a declarat Riley publicaţiei Corriere della Sera.
Italia dispune de ratingul "AA-" din partea Fitch care, spre deosebire de Standard&Poor's şi Moody's, nu a înrăutăţit perspectiva calificativului în timpul crizei datoriilor din zona euro.
Banca Italiei a estimat în această lună că PIB-ul va avansa cu 1,1% în acest an, sub ritmul de 1,3% prognozat de guvern.
Adoptarea unor noi măsuri de austeritate "nu face parte din scenariul nostru de bază, dar totul depinde de economie. Guvernul se aşteaptă la o redresare economică clară, care trebuie însă să se concretizeze", a spus Riley.
Directorul general al FMI, Christine Lagarde, a declarat pe de altă parte publicaţiei La Stampa că Italia şi Spania "dispun de toate instrumentele necesare" pentru a evita să fie atrase în criza datoriilor suverane din zona euro.
Italia ar putea avea nevoie de noi măsuri de austeritate pentru echilibrarea bugetului, pe lângă programul aprobat recent, dacă creşterea economică va dezamăgi, a declarat David Riley, analist la Fitch Ratings, transmite Reuters, citat de Mediafax.
Autorităţile italiene au aprobat un program de măsuri de austeritate