Cei patru bărbaţi arestaţi luni în operaţiunile din România şi Maldive au fost puşi sub acuzare de procurorii din New York, printre altele pentru susţinerea Hezbollah şi a talibanilor şi pentru trafic de arme, relatează NewsIn.
"Ambele (seturi de acuzaţi - n.r.) erau pregătiţi să facă trafic pentru susţinerea terorismului, nu numai de droguri", a declarat procurorul din Manhattan Preet Bhara, într-o conferinţă de presă, relatează Wall Street Journal.
Cei patru au fost arestaţi în urma unor operaţiuni sub acoperire. Acestea au inclus cumpărarea de heoină de către DEA (Drug Enforcement Administration) în Afganistan şi România, arată documente date publicităţii marţi.
În ambele ţări, informatori ai Guvernului american, care s-au prezentat drept asociaţi ai Hezbollah şi ai talibanilor, le-au spus acuzaţilor că heroina va fi vândută în Statele Unite, iar profitul va fi folosit pentru finanţarea unor grupări teroriste, se arată în actul de acuzare.
Una dintre inculpări îl vizează pe Taza Gul Alizai, un afgan care ar fi vândut şase puşti de asalt AK-47 şi circa 15 kilograme de heroină, într-o perioadă de doi ani, unui informator al DEA, care a spus că profitul este destinat talibanilor.
Gul este acuzat de conspiraţie pentru narcoterorism, narcoterorism şi import de narcotice. El riscă închisoare pe viaţă.
El a fost arestat luni, în Maldive şi a compărut marţi la tribunalul din Manhattan, unde a pledat nevinovat. Gul rămâne în arest.
Un alt dosar vizează trei bărbaţi, dintre care doi arestaţi în România, acuzaţi de conspiraţie în vederea importului de heroină sau în vederea susţinerii materiale a Hezbollah.
Sioavosh Henareh, cunoscut şi ca "Doctorul", ar fi fost de acord să ajute informatori ai guvernului să importe heroină, potrivit procurorilor americani. Informatori i-ar fi spus lui Henareh că profiturile vor ajunge la Hezboll