● Nu trebuie să fii sociolog ca să înţelegi că bătrâni frumoşi ajung numai oamenii buni. La cei răi, bătrâneţea le scoate la vedere urâtul de dinăuntru şi-i sluţeşte.
● În avionul care nu mai are benzină, iar furtuna violentă de la sol îl împiedică să aterizeze, soţul şi soţia îşi mărturisesc şi-şi iartă păcatele şi aşteaptă îmbrăţişaţi, murmurând o ultimă rugăciune, să se prăbuşească. Dar pilotul găseşte o falie în stratul agitat de nori şi avionul aterizează fără probleme. Acasă, cei doi ştiu că şi-au mărturisit de fapt numai lucruri pe care le cunoşteau unul despre celălalt şi că momentul de pioşenie de dinaintea morţii nu mai trebuie pomenit niciodată.
● Lansările de carte sunt urmate de un mic festin cu delicatesuri. Din meniu şi din lista cu băuturi nu poţi să-ţi dai seama dacă a fost lansat un volum de versuri sau o culgere de texte politice. La cât de puţin se câştigă dintr-o carte, nu-i departe ziua în care autorul va onora asistenţa cu iahnie de fasole şi murături.
● La Beirut, în aşa-numita "Cantină" a miliardarilor, multe dintre convenţiile de afaceri, care impun mare discreţie, se decid la toaleta bărbaţilor. În tradiţia locului, mi-a spus libanezul care mă invitase să văd cum arată o astfel de "cantină" de lux, intră şi un schimb de priviri peste mese care înseamnă "Hai la pişoar" să discutăm.
● Tot mai mulţi oameni ştiu cum trebuie salvată ţara. Unii merg mai departe şi ştiu cum trebuie salvată planeta. Pentru situaţia precară din familiie lor n-au nici o soluţie, fiindcă acasă ideile chiar trebuie dovedite cu fapte.
● Multe cuvinte şi expresii au dispărut din uz, iar când sunt întrebuinţate sună vetust, în afara momentului: glorie, virtute, loialitate. "Misterul feminin", o formulă care a stat la temeiul artelor mai multe veacuri, nu mai are nici una din conotaţiile provocatoare de o