Direcţia Generală pentru Sănătate şi Consumatori a Comisiei Europene a publicat astăzi rezultatele consultării publice în ceea ce priveşte revizuirea directivei privind produsele din tutun. Consultarea a generat 85.000 de răspunsuri, majoritatea provenind de la cetăţeni, deşi printre respondenţi s-au numărat reprezentanţi ai industriei, ai organizaţiilor non-guvernamentale, ai guvernelor şi autorităţilor publice.
Consultarea s-a desfăşurat în perioada 24 septembrie – 17 decembrie 2010, şi a acordat factorilor interesaţi posibilitatea de a transmite observaţii cu privire la necesitatea de revizuire a directivei şi opţiunile de politică pe care le presupune amendarea următoarele puncte: scopul directivei, produse din tutun care nu sunt destinate fumatului, informarea consumatorilor, raportarea şi înregistrarea ingredientelor, reglementarea ingredientelor, accesul la produse din tutun.
Astfel, respondenţii şi-au exprimat opinia cu privire la aspecte precum avertismentele imagistice obligatorii care indică ameninţarea sănătăţii, aflate pe pachetele produselor din tutun, sau reglementarea substanţelor nocive şi atractive prezente în aceste produse. De asemenea, consultarea solicita feed-back în problema restricţionării sau a interzicerii vânzării de produse din tutun prin intermediul internetului şi a distribuitoarelor automate.
Referitor la avertismentele imagistice o parte din opinii au relevat faptul că stabilirea unei astfel de măsuri ar diminua serios atractivitatea comercială a ambalajului respectivului produs din tutun. De cealaltă parte, un alt grup de păreri susţine că imaginile de pe pachetele de ţigări influenţează puţin sau deloc obiceiul individului de a fuma.
În ceea ce priveşte reglementarea ingredientelor pe care le conţin aceste produse s-au detaşat, de asemenea, două categorii de opinii. Unii dintre respondenţi consider