Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fascinaţie fotografică

Publicat in rfi, miercuri 27 iulie 2011 ·

În Germania au apărut două albume cu fotografii realizate de Martin Kulinna, un fotograf artist din est, atras de Maramureşul arhaic, şi de Simon Geissbühler, diplomat elveţian la Bucureşti, care a redescoperit cimitirele evreieşti sătmărene şi maramureşene. Cei doi autori şi-au propus să salveze o anumită realitate prin intermediul imaginilor.

Corespondentul RFI la Berlin, William Totok

Din introducerea la albumul lui Martin Kulinna, intitulat „În spatele celor şapte munţi...“, aflăm că acesta conduce o fundaţie care şi-a propus „conservarea artei fotografice în alb-negru“. Jurnalistul André Meier, semnatarul textului introductiv (reprodus in limba germană, română şi engleză) notează că ceea ce urmăreşte Martin Kulinna nu este un simplu capriciu al unui ins nostalgic, ci un act veritabil de cultură.

Azi aproape toată lumea are un aparat electronic de fotografiat sau un telefon mobil cu care se pot face fotografii. Acum, cînd spaţiul virtual este invadat de poze colorate, Kulinna optează pentru fotografia artistică tradiţională în alb-negru. Dovada fiind albumul publicat acum de acest veritabil maestru al fotografiei artistice, precum este calificat, pe bună dreptate, şi în cuvîntul introductiv.

Albumul de faţă are o dimensiune aparte, deoarece în el sunt reproduse exclusiv imagini din Maramureş. Kulinna se apropie de oameni, de situaţii şi de peisaje, încercînd să prindă specificul unor locuri în care s-a păstrat ceva din acea lume arhaică în curs de dispariţie. El a descoperit în Maramureş ceea ce în ţările puternic industrializate s-a pierdut demult, însă fără a călca în capcana nostalgiei arborată de fotografiile publicitare din broşurile firmelor de turism.

În consecinţă ceea ce şi-a propus fotograful „nu este un circ folcloric, prezentat în alte regiuni ale lumii maselor de turişti pentru a le impresiona în setea lor după ex

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 14 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum o ora
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum o ora
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Ce sfinți prăznuim astăzi, 15 iulie 2025, în calendarul ortodox?

Ziua Constanta acum o ora
Sfinții Chiric și Iulita. Sfanta Iulita a trait in vremea imparatului Diocletian (284-305). A ramas vaduva la putin timp dupa nasterea fiului ei, Chiric. Cand Diocletian a declansat persecutiile impotriva crestinilor, Sfanta Iulita si-a luat fiul si

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Timiş - Accident rutier în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, în zona localităţii Remetea Mare - o persoană a murit şi alte două au fost rănite

News.ro acum o ora
O persoană a murit şi alte două au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate un autoturism şi două autotrenuri, produs marţi, pe DN6G, în zona localităţii Remetea Mare, din judeţul Timiş.

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

23°/36°
joi

20°/32°
vin.

17°/32°
Iasi
acum

26°
mar.

19°/32°
mie.

18°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/26°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

23°/29°
joi

20°/26°
vin.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
mar.

16°/26°
mie.

17°/24°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

25°
mar.

21°/33°
mie.

19°/29°
joi

16°/25°
vin.

14°/29°