Un psihopat din Norvegia s-a gândit că o acţiune criminală în masă e cea mai bună strategie de publicitate pentru ideile sale politice. Psihopatul din Norvegia a avut dreptate. De trei zile, presa internaţională prezintă pe larg fragmente din scrierile sale, le comentează, le analizează, le duc mai departe către public. Presa din România tresaltă cu puseuri de breaking news: psihopatul a spus ceva şi despre noi, s-a inspirat din Vlad Ţepeş, a pomenit România Mare şi Noua Dreaptă, ştia de deportările din Bărăgan - suntem iar pe harta lumii!! Am întrebat un prieten din Ungaria dacă şi la ei e la fel şi mi-a zis că da: şi acolo presa a scormonit fericită în scrierile psihopatului ca să găsească binecuvântări online despre maghiari şi eroii lor.
Partea cu adevărat tristă e că suntem captivi unui mecanism pervers din care nu putem scăpa. Teroriştii, că sunt oacheşi şi cu turbane sau că sunt blonzi cu şorţuleţe de masoni, urmează aceeaşi logică: ucide şi vei atrage atenţia asupra mesajului tău. Ce să facă jurnalistul comun? Să nu scrie? Dar publicul vrea să ştie cine e criminalul, de unde vine, cum gândeşte. Şi publicul chiar vrea, să nu fim ipocriţi! Chiar vrem să ştim cine e criminalul, de unde vine, cum gândeşte. Regretele ne apucă ulterior. Când ne gândim că exact asta a vrut criminalul: să vrem să ştim cine e, de unde vine, cum gândeşte. Să ne învăluie în lumea lui de idei cretine, în speranţa că mulţi dintre noi vom sucomba, le vom cădea pradă.
Este cumva în natura umană să nu poată înţelege asemenea crime ca accidente întâmplătoare. Ideea că o fiinţă umană intră cu avionul în clădiri pline cu oameni, ideea că o fiinţă umană debarcă pe o insulă şi omoară oameni la întâmplare ne este atât de îngrozitoare încât trebuie să înţelegem substratul, sensul, să ni se pară că înţelegem. Ideea că sunt nişte psihopaţi şi basta nu ne a
