* Statul a împrumutat 460 milioane euro de la bănci
* Analiştii: E prea devreme să ne pronunţăm dacă statul va avea nevoie de banii din acordul stand-by cu FMI
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat 460 milioane euro din piaţa internă, prin vânzarea de obligaţiuni de stat, deşi subscrierile s-au apropiat de un miliard de euro în cadrul unei licitaţii, desfăşurate ieri. Obligaţiunile vândute au o maturitate de patru ani şi o dobândă de 4,85% pe an.
Anunţul vine după ce MFP a informat, marţi, că vrea să atragă 600 milioane euro printr-o emisiune de obligaţiuni de stat cu scadenţa la patru ani. Titlurile vândute miercuri vor ajunge la maturitate în 2015, an în care MFP va avea de achitat 1,8 miliarde de euro reprezentând dobânzi, comisioane şi rate de capital pentru primul împrumut de tip stand-by, încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), Comisia Europeană şi Banca Mondială, potrivit Mediafax.
Daniel Ionescu, doctor în economie, este de părere că MFP ar fi luat mai mulţi bani din vânzarea obligaţiunilor în valoare de 460 milioane euro, dar Ministerul nu a fost de acord cu rata cuponului oferită de bănci. Domnia sa a adăugat: "S-a luat doar ce s-a subscris în limita ratei de fructificare prestabilite".
Laurian Lungu, managing partner la "Macroanalitica", este de părere că emisiunea de obligaţiuni este utilă, întrucât trebuie să rostogolim împrumuturile contractate în trecut.
* Ministerul Finanţelor intenţionează să împrumute patru miliarde de lei, în august
Finanţele intenţionează să mai împrumute patru miliarde de lei de la băncile locale prin şase emisiuni de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat, în august, anul acesta, potrivit datelor publicate de MFP. Obligaţiunile vor avea maturităţi de 3,5 şi 10 ani, în timp ce pentru certificatele de trezorerie scadenţa este la un an.
Preşedintele Tr