Înfiinţarea unui minister pentru fonduri europene nu este necesară, afirmă la RFI liderul senatorilor PNL, Puiu Haşotti. El precizează că dacă totuşi se va înfiinţa noul minister, Guvernul trebuie supus votului Parlamentului. "Este nevoie de votul pentru întregul Guvern", explică senatorul liberal, care nu exclude alegeri anticipate.
Pentru Puiu Haşotti, un minister care să gestioneze fondurile europene nu este necesar. "Din punctul meu de vedere, un astfel de minister nu este deloc necesar, fie şi numai dacă ne gândim la atât de clamata autonomie şi descentralizare, mai ales descentralizare. Păi, pentru a accesa fonduri europene, nu este nevoie de un minister! Pentru a accesa un fond european de dezvoltare a unei localităţi, fie că este comună, fie că este oraş, fie că avem de-a face cu un judeţ, nu e nevoie ca respectivul proiect, ca fondurile europene să fie avizate de un minister", spune liderul senatorilor PNL.
Puiu Haşotti se teme că înfiinţarea unui minister pentru fonduri europene ar putea accentua corupţia: "Evident, gândul mă duce şi la creşterea gradului de corupţie sau atribuirea anumitor proiecte şi fonduri, în funcţie de anumite simpatii politice pe care le au autorităţile locale, dar dacă vorbim de descentralizare, în mod clar nu este nevoie de un astfel de minister". Haşotti cere Guvernului să treacă prin Parlament
În opinia lui Puiu Haşotti, dacă se înfiinţează ministerul pentru fonduri europene, Guvernul trebuie supus votului Parlamentului. "Înfiinţarea unui astfel de minister înseamnă nu remanierea, ci restructurarea Guvernului şi este nevoie de votul Parlamentului. De data aceasta, nu mai este nevoie ca Opoziţia să strângă 234 de voturi pentru o moţiune de cenzură, ci Puterea trebuie să strângă 234 de voturi pentru a trece un astfel de Guvern. Or a spune că există o majoritate parlamentară atât de solidă şi atât d