Şeful echipei de intervenţie care l-a arestat pe presupusul autor al atacului armat de pe insula Utoya s-a declarat "mândru" de munca oamenilor săi, pe fondul criticilor cu privire la timpul de care poliţia a avut nevoie pentru a pune capăt masacrului, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Au fost extrem de solidari şi au dat dovadă de mult curaj, pe toată linia", a declarat Jacob Bjertnaes, într-o conferinţă de presă.
Anders Behring Breivik a fost arestat vineri, la o oră după ce poliţia a primit primul mesaj care avertiza în legătură cu un atac armat pe insula Utoya.
Bjertnaes a relatat, în conferinţa de presă, modul în care a debarcat pe insulă, în fruntea a nouă oameni, şi au arestat atacatorul, care a vizat un eveniment la care participau aproximativ 600 de tineri.
Operaţiunea a suferit o întârziere, vaporul poliţiei prezentând o problemă la motor, lucru care a obligat echipa, ca, la întoarcere, să utilizeze două vapoare civile, a explicat el.
În opinia sa, acest incident a întârziat intervenţia echipei cu aproximativ zece minute.
Anders Behring Breivik s-a predat fără să opună rezistenţă, aproape imediat după sosirea poliţiei pe insulă, a adăugat el.
Atacul armat s-a soldat cu 68 de morţi, care se adaugă cele opt persoane ucise în explozia unei maşinii-capcane, lângă sediul Guvernului.
Şeful echipei de intervenţie care l-a arestat pe presupusul autor al atacului armat de pe insula Utoya s-a declarat "mândru" de munca oamenilor săi, pe fondul criticilor cu privire la timpul de care poliţia a avut nevoie pentru a pune capăt masacrului, relatează AFP, citat de Mediafax.
"Au fost extrem de solidari şi au dat dovadă de mult curaj, pe toată linia", a declarat Jacob Bjertnaes, într-o conferinţă de presă.
Anders Behring Breivik a fost arestat vineri, la o oră după ce poliţia a primit primul mesaj care avertiza în legă